Știrile 60m.RO

DIICOT: Patru persoane reţinute, sub acuzaţia că ar fi vândut droguri în sectorul 6 al Capitalei

Patru persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT într-un dosar în care sunt acuzate de trafic de droguri, după ce ar fi comercializat stupefiante pe raza sectorului 6 al Capitalei.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus miercuri reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de patru persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată.

Procurorii informează că cei patru ar fi comercializat droguri de risc şi mare risc pe raza sectorului 6 al municipiului Bucureşti, preţul fiind stabilit în funcţie de cantitatea de substanţe solicitată.

„Miercuri, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în urma cărora a fost ridicată cantitatea de aproximativ un kilogram de canabis, 55 de comprimate de ecstasy, 158 de comprimate de metadonă, 4 mărunţitoare mecanice, două cântare electronice de mare precizie şi suma de 11.200 de lei”, arată DIICOT.

Cei patru vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. 

Sursa: www.agerpres.ro

  • Sfidarea austerității. Cele mai scumpe deplasări ale parlamentarilor
    Unii aleși au mers în Statele Unite și de trei ori în același an. Alții au alternat călătoriile la distanță, tot în scop politic. Parlamentarii au continuat să reprezinte statul român pe mulți bani și anul trecut, fiind cazuri de deplasări unde s-a trecut de borna de 10.000 de euro. Cele mai scumpe deplasări le-au …
  • PSD decide luni dacă mai rămâne la guvernare
    Biroul Permanent Național al PSD se reunește luni, 23 martie 2026, pentru a stabili calendarul consultării interne privind ieșirea de la guvernare. Întâlnirea liderilor social-democrați, programată la ora 10:00, ar putea schimba configurația politică a României. Liderii Partidului Social Democrat se reunesc luni, 23 martie 2026, începând cu ora 10:00, într-o ședință a Biroului Permanent …
  • Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă: Motorina ieftină nu mai este un scenariu credibil / Pragul de 10 lei/litru devine noua bază
    Motorina nu mai poate reveni la niveluri scăzute de preţ, iar pragul de 10 lei/litru tinde să devină noul nivel de referinţă, în contextul unor schimbări structurale pe piaţa energetică, susţine Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI). „Există momente în economie în care nu asistăm la o criză, ci la o schimbare de regim. …
  • Atac al unui urs în județul Mureș. Victima a fost preluată de un elicopter SMURD
    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş a intervenit de urgență duminică, pentru salvarea unui bărbat de 58 de ani atacat de un urs într-o pădure dintre localitățile Torba și Abud. La fața locului au fost mobilizați imediat pompierii din cadrul punctului de lucru Miercurea Nirajului, alături de o ambulanță SMURD și elicopterul medical de la Brașov. În momentul sosirii …
  • „Cea mai scumpă sărbătoare din istoria recentă”. Economist: Alimentele se scumpesc cu până la 10%
    Alimentele se vor scumpi cu 8-10% în perioada următoare, pe fondul creșterii costurilor la carburanți și energie, spune economistul Adrian Negrescu. Acesta avertizează că Paștele din acest an va fi „cea mai scumpă sărbătoare raportată la venituri”. „Urmează luna patimilor financiare pentru români, în condiţiile în care aceste scumpiri semnificative generate de creşterea preţului la …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button