Șefă în cadrul Regionalei Finanțelor Publice Galați, trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu a Marianei Cozma Ion, fosta șefă a Serviciului Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, și a Roxanei Cristina Grigorescu, inspector principal la același serviciu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
Împreună cu cele două funcționare din cadrul ANAF, au mai fost trimise în judecată două persoane fizice, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, dar și reprezentantul unor societăți, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și evaziune fiscală în formă continuată,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în calitate de șefa a Serviciului de Inspecție din cadrul Direcției Finanțelor Publice Galați, inculpata Ion-Cozma Mariana ar fi pretins și ar fi primit de la reprezentantul de fapt al unor societăți comerciale, prin intermediar, sumele de 4.500 lei și 2.900 lei, în anii 2013, respectiv 2014, pentru ca în schimb să favorizeze două societăți comerciale, cu ocazia unor controale inopinate.
Într-una din cele două situații, pretinderea și primirea s-a făcut și cu ajutorul inculpatei Grigorescu Roxana-Cristina (subordonata primei menționate).
Concret, sumele de bani ar fi fost primite sub aparența a două contracte de acordare de burse private ce figurează a fi încheiate între cele două societăți comerciale și o persoană din familia inculpatei Ion-Cozma Mariana, pentru ca în schimb aceasta să avizeze actele de control ale societăților respective, din care să fie trecute cu vederea unele nereguli constatate.
Independent de faptele descrise anterior, reprezentantul societăților comerciale ar fi înregistrat în evidența contabilă a uneia dintre societățile pe care le controla, cu ajutorul altor două persoane, achiziții nereale de bunuri (cereale și îngrășăminte chimice), respectiv ar fi declarat fiscal achiziții nereale, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale în sumă totală de 484.362 lei.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 484.362 lei, reprezentând prejudiciu în dauna statului.
Sursa: www.pna.ro
- Diana Șoșoacă, transportată la spital după un accident rutier. Poliția a deschis o anchetă
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a fost implicată joi într-un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu, în Sectorul 6 al Capitalei. Lidera partidului se afla în autoturism în calitate de pasager și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentul s-a produs în jurul orei 14:35, după ce … - O directoare adjunctă din cadrul ONJN a fost reținută de DNA: E acuzată de luare de mită în formă continuată
O directoare din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc a fost reținută de DNA. Procurorii o acuză de mai multe acte de luare de mită. Femeia ar putea sta după gratii 30 de zile, însă deocamdată a fost reținută pentru 24 de ore. De ce este acuzată directoarea Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de … - Fritz, la un pas să rămână fără mandatul de primar
Legea ANI a primit raport favorabil joi din partea Comisiei juridice din Senat, după ce a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților. Discuțiile au devenit aprinse în momentul în care a ajuns la dezbatere un amendament PSD despre care USR susține că are scopul de a îl înlătura pe Dominic Fritz de la conducerea Primăriei … - Banii cash ținuți în casă de demnitari nu vor mai apărea în declarația de avere
Parlamentarii, miniștrii și primarii, printre alții, nu vor fi obligați să-și treacă în declarația de avere sumele de bani cash pe care îi dețin în casă, conform unui amendament adoptat joi de Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului. În forma adoptată miercuri de Camera Deputaților, legea integrității prevedea în declarația de … - SONDAJ: Jumătate dintre români cer alegeri anticipate. 70% spun că țara merge într-o direcție greșită
Majoritatea românilor privesc cu neîncredere modul în care sunt cheltuiți banii europeni pentru înarmare. Un barometru Avangarde realizat în perioada 22-27 iulie 2026 arată că 53% dintre respondenți se declară în dezacord cu decizia de a semna contracte de circa 5,7 miliarde de euro din programul SAFE cu o singură companie, germana Rheinmetall, fără licitație …




