Economie

OMV Petrom, prima companie care scumpeşte carburanţii în acest an

Liderul pieţei distribuitoare de carburanţi, OMV Petrom, a făcut prima majorare de preţuri după cea din noaptea Anului Nou, scumpind sâmbătă atât benzina, cât şi motorina cu 5 bani/l. Mişcarea anulează ieftinirile operate în urmă cu o săptămână, când compania cu acţionariat austriac a fost nevoită să ieftinească benzina şi mototina în urma unei decizii similare luată de unul dintre concurenţii săi, Lukoil, relatează Profit.ro.

În urma scumpirilor de sâmbătă, preţul benzinei standard din staţiile Petrom din capitală a ajuns la 6,29-6,35 lei, iar cel al motorinei standard, la 7,50-7,53 lei/l, iar în staţiile OMV la 6,40-6,44 lei/l, respectiv 7,58-7,61 lei/l.

Preţurile din staţiile Petrom sunt cu 5 bani mai ridicate decât cele din staţiile Lukoil.
OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România, în urma anunţului companiei că nu va plăti contribuţia de solidaritate, motivând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri, condiţie prevăzută atât în regulamentul european, cât şi în Ordonanţa prin care acesta a fost implementat în legislaţia autohtonă.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button