Internațional

Rubla rusească a atins un nivel record față de dolarul american și euro

Rubla rusească a urcat vineri la noi maxime ale ultimelor luni, în timp ce acţiunile au scăzut în tranzacţii volatile, deoarece Moscova mobilizează aproximativ 300.000 de militari pentru conflictul din Ucraina, transmite Reuters.

În pofida ordinului de mobilizare al preşedintelui Vladimir Putin, rubla a atins cel mai înalt nivel faţă de dolarul american şi euro din iulie, în tranzacţiile de la Moscova.

Rubla a avansat cu 3,5%, la 56,79 unităţi pentru un dolar, cel mai ridicat nivel din 22 iulie.

Controalele valutare şi plăţile de taxe de la sfârşitul lunii, prin care exportatorii ruşi îşi transformă câştigurile în valută străină în ruble pentru a face plăţi către Trezorerie, oferă un impuls rublei în pofida factorilor geopolitici contrari, spun analiştii.

Oferta crescută de valută străină de la exportatori şi rapoartele privind mai multe sancţiuni împotriva Moscovei din partea Uniunii Europene, care fac investiţiile în valută mai puţin atractive, susţin rubla, a spus SberCIB Investment Research, într-o notă.

Ministerul de Finanţe a majorat taxele pe petrol şi gaze şi a spus că nu va reveni la regula bugetară obişnuită până în 2025.

Regula bugetară dictează cât de mult din veniturile Rusiei obţinute din exporturile de petrol şi gaze sunt utilizate pentru cheltuielile guvernamentale de zi cu zi şi cât de mult este din aceste venituri revin fondului suveran al guvernului.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button