Cine sunt democrații americani? Un fel de pesediști cu mai multă experiență

Cine sunt democrații americani, cei care instigă formațiunile de extremă stânga din america și care la fiecare ciclu electoral aduc în față o vie agitație revoluționară pe tema drepturilor comunității de negri din america?
Democrații americani sunt în fapt un partid de esență socialistă, globalistă. Ei sunt cei care, ca și în România, au creat o clasă politică privilegiată, cu pensii speciale, drepturi speciale și care oferă pomeni electorale.
Republicanii americani sunt identificați cu americanii patrioți și cu antreprenorii / capitaliștii americani, cei care muncesc și plătesc impozite și taxe pentru ca nomenclatura socialist-democrată să poată trăi bine mersi din fonduri publice.
De fiecare dată când au venit la guvernare democrații au luat măsuri sociale care să favorizeze nemunca, în timp ce republicanii au pompat bani în investiții.
La democrați câteva familii controlează partidul de câteva decenii. Nimeni nu intră și nu iese fără acordul celor de sus, iar puterea este bine împărțită. Ei sunt cei care dețin controlul peste 80% din instituțiile media din America și pe care Donald Trump, un om al capitalismului pur american, a reușit să îl înfrângă.
Democrații sunt cei care de zeci de ani folosesc tema drepturilor minorității de negri din America pentru a câștiga puncte electorale. Nu prea a contat că de multe ori acest lucru a dus la mici revoluții interne care au slăbit America pe plan internațional.
Negrii nu reprezintă mai mult de 13% din populația Americii, contrar a ceea ce se poate crede. Ei beneficiază însă de mai mult de 50% din atenția publică și domină ecranele televizoarelor și cele ale marilor ecrane.
Ca și în cazul etnicii rromi(cuvântul uzual folosit este cel de țigani) de la noi majoritatea infracțiunilor cu violență sunt comise de această comunitate restrânsă: peste 60% din cauzele penale cu violență din America.
- DN18, rușinea nordului: drumul care a îngropat turismul din Bucovina și a devenit simbolul nepăsării
Porțiunea DN18 dintre Iacobeni și Borșa, cândva promovată ca una dintre cele mai frumoase rute montane din România, a ajuns un coșmar pentru șoferi și un dezastru pentru turismul bucovinean. Gropi, asfalt distrus și promisiuni fără sfârșit definesc „șoseaua groazei” din nordul țării. Localnicii din Ciocănești și Cârlibaba cer acum ca drumul național să fie retrogradat la rang de drum comunal, pentru a-l putea pietrui singuri. DN18, care ar trebui să lege Bucovina de Maramureș, a devenit un simbol al rușinii administrative. Peisajele spectaculoase ale zonei nu mai pot compensa dezastrul rutier, iar turiștii ocolesc tot mai des traseul. „Gropi … - Pregătiți-vă de ce e mai rău: investitorii străini părăsesc urgent România
Carrefour își anunță retragerea din România, iar vestea ar trebui să zguduie Guvernul din temelii. Nu este o simplă mutare comercială, ci un semnal clar că România a devenit o piață nesigură, instabilă și lipsită de predictibilitate. Când un gigant internațional decide să plece, ceilalți investitori își fac bagajele în tăcere. Ani la rând, liderii politici au vândut iluzia unei economii stabile și atractive pentru capitalul străin. În realitate, au sufocat mediul de afaceri cu taxe, birocrație și reguli schimbate peste noapte. Acum se văd rezultatele: firmele internaționale se retrag, băncile nu mai finanțează, iar economia se clatină. Guvernarea PSD-PNL … - Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, amenință presa care îl critică: „Astfel de articole vi se vor întoarce în față și vă vor expune”
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și candidatul PNL pentru Primăria București, reacționează violent la adresa jurnaliștilor care îi dezvăluie eșecurile administrative. După o anchetă BdB despre transformarea unei linii feroviare strategice într-un parc imobiliar, edilul liberal a lansat amenințări directe la adresa redacției, confirmând o atitudine autoritară și ostilă față de presa liberă. Candidatul PNL la Primăria Generală, Ciprian Ciucu, își arată adevărata față în raport cu presa și critica publică. După ce publicația BdB a documentat modul în care administrația sa a sacrificat proiectul Trenului Metropolitan pentru a promova controversatul Parcul Liniei, un proiect care a stimulat specula imobiliară … - Ilie Bolojan, întâmpinat cu proteste la Carei: „O să ne arestezi ca pe stegarul dac?”
Mai multe organizații ale românilor din Carei se pregătesc să-l întâmpine cu proteste pe premierul Ilie Bolojan, la ceremoniile de sâmbătă dedicate eliberării orașelor Carei și Satu Mare de sub ocupația horthystă. Deși Prefectura Satu Mare nu a anunțat oficial lista demnitarilor prezenți la Monumentul Ostașului Român din Carei, o publicație locală susține că premierul va participa la eveniment. Protestatarii sunt nemulțumiți că „românii din zona Carei, au avut parte de toate ororile ocupației Ungariei hortyste în perioada 1940-1944” iar în prezent urmașii lor sunt discriminați de guvern, „care aplică Legea 154/2021 doar pentru minoritari!”. „Nenea Bolojan, chiar vrei cu … - Oamenii mor în explozii de blocuri, iar Bolojan e preocupat de măsurarea radiațiilor din birourile Guvernului
La solicitarea premierului Ilie Bolojan, Cancelaria Prim-Ministrului a început o amplă verificare a nivelului radiațiilor electromagnetice din birourile Palatului Victoria și dintr-un alt sediu al Guvernului. Scopul este acela de a stabili dacă mediul de lucru al funcționarilor prezintă riscuri pentru sănătate. Contractul, atribuit direct Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabonț”, are o valoare de 11.750 de lei, echivalentul a 2.319,16 euro. Ce presupune expertiza comandată de Ilie Bolojan Potrivit documentației tehnice, Bolojan a solicitat o evaluare complexă a condițiilor de muncă pentru angajații Cancelariei Prim-Ministrului. Expertiza va analiza două aspecte principale: suprasolicitarea nervoasă și expunerea la … - Ideea unui referendum pe pensiile speciale – o strategie de amânare și o insultă la adresa românilor
PSD, PNL și USR vin acum cu ideea unui referendum pe tema pensiilor speciale. O manevră ieftină, o strategie de amânare menită să liniștească opinia publică, fără să schimbe nimic în realitate. În loc să taie aceste privilegii nedrepte care sapă încrederea oamenilor în stat, partidele de la putere pasează problema peste ani, știind bine că în România referendumurile se blochează, nu se aplică și rămân simple exerciții de imagine. Pensiile speciale au devenit simbolul unei profunde nedreptăți sociale. În timp ce milioane de români muncesc o viață întreagă pentru pensii de mizerie, o mână de privilegiați trăiesc din bani … - Sancțiunile SUA lovesc și România. Lukoil trebuie să vândă rafinăria Petrotel: „Suferim într-un război care nu este al nostru”
Noile sancțiuni economice impuse de Statele Unite împotriva companiilor petroliere rusești afectează direct și România. Lukoil, care operează rafinăria Petrotel din Ploiești, va fi obligată să vândă activele până la sfârșitul lunii viitoare. Oficialii români vorbesc despre „o oportunitate de curățare”, însă realitatea este că România devine din nou victima colaterală a unui război economic care nu îi aparține. Decizia președintelui american Donald Trump de a impune sancțiuni masive împotriva giganților energetici Lukoil și Rosneft lovește lanțurile energetice europene, iar România se află printre primele ținte indirecte.Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a confirmat pentru Politico că filiala … - Documentul RAAPPS care arată că premierul Bolojan a stat ilegal în vila președinților. Guvernul a dat HG secret de modificare a destinației locuinței
Premierul Ilie Bolojan a locuit, timp de luni de zile, într-o vilă de protocol destinată exclusiv foștilor președinți ai României, deși legea nu permite acest lucru. RAAPPS a confirmat în scris că imobilul nu putea fi repartizat premierului, însă Guvernul a adoptat ulterior, în secret, o Hotărâre de Guvern pentru a schimba retroactiv regimul juridic al locuinței. Vila din strada Nikolai Gogol nr. 2, din cartierul Primăverii, unde premierul Ilie Bolojan locuiește în prezent, a fost reședința oficială a foștilor președinți ai României, inclusiv a lui Traian Băsescu. Conform unui document RAAPPS intrat în posesia Libertatea, locuința putea fi atribuită … - Inspector antifraudă din București, surprins în flagrant cu o mită de 3.000 de lei
Un inspector antifraudă din cadrul ANAF București a fost prins în flagrant de procurorii DNA în momentul în care primea 3.000 de lei mită de la o femeie. Funcționarul ceruse banii după ce descoperise mai multe nereguli la firma administrată de aceasta. Conform DNA, în perioada septembrie – octombrie 2025, Constantin Nistor, inspector antifraudă în cadrul ANAF – Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, a efectuat un control operativ și inopinat la o societate comercială, în urma căruia a rezultat mai multe nereguli în activitatea acesteia. Cu această ocazie, inspectorul ar fi pretins inculpatei C.A.S., administrator la societatea comercială controlată, cu … - După ce s-au folosit de ea, USR s-a lepădat de Elena Lasconi. Drulă, candidatul USR pentru Primăria Capitalei, nici nu mai știe dacă mai e membru de partid
După ce a fost promovată intens ca imaginea noului USR și candidatul partidului la prezidențiale, Elena Lasconi a fost rapid abandonată după rezultatul modest din primul tur. În timp ce conduce în continuare Primăria Câmpulung, Cătălin Drulă, candidatul USR pentru Primăria Capitalei, spune că „nu știe” dacă Lasconi mai e membru de partid. După luni de campanie în care a fost împinsă în prim-plan ca simbol al „reformei” din USR, Elena Lasconi pare acum uitată chiar de colegii care au promovat-o. După ce a obținut doar 2,7% în primul tur al alegerilor prezidențiale, Lasconi și-a anunțat demisia din funcția de … - VIDEO: Nicușor Dan, primit cu huiduieli la Teatrul Național din Iași
Momentul sosirii lui Nicușor Dan la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a fost marcat de tensiuni. Mai mulți oameni s-au adunat în fața instituției și l-au huiduit pe șeful statului în timp ce acesta intra în clădire. De la ora 14.00, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, are loc ceremonia aniversară comună a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și a Universității Naționale de Arte „George Enescu” (UNAGE), ambele marcând 165 de ani de existență. Evenimentul are loc în contextul vizitei oficiale a președintelui la Iași, unde Nicușor Dan urmează să participe, pe parcursul … - Cătălin Drulă se plânge că nu există stații de autobuz sub care bucureștenii să se ascundă de ploaie. Culmea, Drulă este candidatul susținut de Nicușor Dan, cel care a condus Bucureștiul 5 ani
În timp ce deplânge lipsa adăposturilor din stațiile STB, Cătălin Drulă pare să uite că este sprijinit chiar de fostul primar al Capitalei, Nicușor Dan, actualul președinte al României, cel care a condus orașul timp de cinci ani fără să rezolve această problemă elementară. “Ai simțit cum e să aștepți autobuzul minute bune în ploaie, pe trotuar, fără acoperiș? Mii de bucureșteni am trecut prin asta în aceste zile ploioase. Undeva spre jumătate dintre stațiile STB din oraș nu au adăposturi. Nu vorbim de lux, ci de un minim de respect pentru oamenii care folosesc transportul public: un acoperiș care să … - Andrei Marga: Singura soluţie pentru a ieşi din fundătura în care a ajuns România este organizarea de alegeri anticipate – parlamentare şi prezidenţiale
Andrei Marga a comentat, alături de realizatorul Ionuț Cristache, tabloul politic critic care a urmat după anularea alegerilor prezidențiale de către CCR, iar concluzia sa a fost clară. Singura soluție pentru ca România să iasă din marasmul general o reprezintă alegerile anticipate. Provocat de jurnalistul Ionuț Cristache să evalueze prestația premierului Ilie Bolojan, fostul ministru de Externe a infirmat o ipoteză intens vehiculată în spațiul public, și anume că acesta ar servi unor interese străine. Premierul este pur și simplu incompetent, apreciază Andrei Marga. „Ipoteza e că e dirijat de undeva… Părerea mea e că NU e, nu are pregătire. … - Cătălin Drulă, în căutarea sprijinului lui Nicușor Dan: promisiuni fără garanții în cursa pentru Capitală
Deși afirmă că „se bazează” pe susținerea lui Nicușor Dan, candidatul USR Cătălin Drulă pare să nu fi primit un sprijin clar din partea Președintelui României. În timp ce Drulă vorbește despre alianțe și deschidere la dezbateri, Nicușor Dan răspunde evaziv, lăsând să planeze îndoiala asupra unei colaborări reale în cursa electorală pe care Cătălin Drulă urmează să o poarte pentru Primăria Bucureștiului. Cătălin Drulă, vicepreședintele Camerei Deputaților și candidatul USR pentru Primăria Capitalei, a declarat într-un interviu la Digi24 că „se bazează pe susținerea” lui Nicușor Dan. Totuși, afirmațiile sale par mai degrabă o încercare de a capitaliza imaginea … - Lui Moșteanu îi e jenă că-l face Dana Budeanu fătălău?
Titulatura de impostor a lui Ionuț Moșteanu se adeverește pe zi ce trece. După ce că nu a făcut armata, ministrul Apărării a avut dificultăți chiar și la terminarea facultății. Victor Ciutacu vine cu toate dezvăluirile. „Orice ieșire publică a lui Ionuț Moșteanu e un adevărat spectacol”, remarcă Victor Ciutacu în exclusivitate la România TV. ” Dacă useristul n-ar fi ajuns, printr-o sinistră farsă a sorții, ministru al Apărării într-o țară situată geografic la granița războiului, divertismentul tv ar fi fost asigurat. Omul nu pricepe nimic din domeniul extrem de sensibil pe care trebuie să-l administreze, dar se și bagă. … - Surse: Gabriela Firea pierde conducerea PSD București, o înfrângere grea pentru clanul de la Voluntari
Gabriela Firea pare să fi rămas fără scaunul care conta cel mai mult: conducerea PSD București. Surse din interiorul partidului confirmă că Firea a pierdut puterea asupra organizației Capitalei — un cutremur politic care marchează începutul decăderii sale și, poate, al întregului „imperiu” ridicat cu grijă în Voluntari, alături de soțul ei, primarul Florentin Pandele. Ceea ce odinioară părea o dinastie de neclintit – Firea la Capitală, Pandele la Voluntari, rude și apropiați în funcții cheie – se destramă acum în direct, sub ochii colegilor din PSD care nu mai tolerează astfel de apucături. Gabriela Firea, care ani la rând … - Agramatul Ciprian Ciucu spune că vrea referendum pe tema pensiilor speciale
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a gafat într-o postare pe Facebook, printr-un text plin de greșeli, prin care își exprima ideea de referendum în cazul pensiilor magistraților. Așa cum poate fi văzut în fotografia atașată mai jos, primarul Sectorului 6 a avut câteva scăpări în postarea sa. Este vorba despre litere greșite, sărite sau cuvântul „privilegilor” – se scrie „privilegiilor”. Ciprian Ciucu a notat în postarea sa pe Facebook că: „CCR a dat o decizie juridică, nu una dorită de cetățeni. Respectăm decizia Curții, dar rămânem consecvenți în ceea ce privește reforma statului și eliminarea privilegiilor”. Șeful liberalilor a mai scris … - Cum a crescut averea lui Drulă de peste 100 de ori în doar 8 luni cât a stat la Ministerul Transporturilor
USR-istul Cătălin Drulă este escrocul clasic al politicii românești care s-a îmbogățit cel mai mult în funcția pe care a deținut-o în Guvern timp de 8 luni de zile, cea de ministru al Transporturilor, banii din conturi înmulțindu-se de aproape 5 ori, de la 150.000 de euro la aproape 710.000 de euro. De asemenea, investițiile fostului demnitar au crescut de peste 100 de ori, de la puțin peste 20.000 de dolari la peste 2,5 milioane de dolari. Concret, potrivit declarației de avere de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă nu avea nicio clădire în proprietate, ci doar un teren … - Carrefour pleacă din România
Lanțul francez de supermarketuri Carrefour se pregătește să vândă magazinele din România, scrie publicația franceză LInforme. Anul acesta, retailerul a demarat o revizuire majoră a portofoliului care va duce la o reducere a domeniului său de activitate. În Italia, tocmai și-a vândut rețeaua de 1.200 de magazine (inclusiv 900 de francize) către New-Princes Group. O ieșire din Polonia și Argentina este, de asemenea, în plan: Carrefour a mandatat JP Morgan să își vândă operațiunile din primele, în timp ce Deutsche Bank a fost chemată să ajute în cea de-a doua. Dar, conform informațiilor noastre, grupul condus de Alexandre Bompard nu intenționează … - Ciprian Ciucu, looserul de serviciu al PNL la Primăria Capitalei
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și fost liberal cu ambiții de mare politician, pare să fi rămas doar cu titulatura de „etern candidat ratat” al PNL. În ciuda imaginii de tehnocrat echilibrat pe care și-o construise în ultimii ani, Ciucu a ajuns astăzi într-o poziție ingrată: fără sprijin politic real, fără tracțiune în sondaje și fără un mesaj convingător pentru bucureșteni. Să ne amintim ce rezultate a avut PNL la alegerile de anul trecut pe București. O adevărată rușine. Într-un moment în care Capitala are nevoie de soluții concrete și lideri autentici, Ciprian Ciucu a ales să joace rolul de … - Planul premeditat pentru distrugerea industriei românești după 1989
După 1989 s-a pus în aplicare nu un accident, ci o strategie clară: transformarea României din producător într-un furnizor de materie primă. Fabricile au fost închise, morile şi combinatele au fost dezmembrate, iar capacitatea de prelucrare internă a fost sistematic subminată. Scopul a fost simplu: să ne lăsăm pe noi înșine fără lanțuri de valoare, pentru ca profiturile reale să plece afară. În loc să reconstruim industria şi să creăm locuri de muncă stabile, s-a promovat consumul facil și importurile. Băncile au refuzat finanțarea producției, normele și controalele au sufocat fermele și fabricile mici, iar politici publice incoerente au favorizat …