Internațional

Ungaria interzice simbolurile LGBT+ pe clădirile publice

Ungaria a publicat vineri un decret privind interzicerea afişării pe clădirile publice de simboluri care reprezintă minorităţile sexuale, în contextul pregătirilor pentru festivalul Pride de la Budapesta, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Premierul naţionalist Viktor Orban a instituit în ultimii ani mai multe restricţii privind drepturile LGBT+ în numele „protecţiei copiilor”, iar anul acesta a făcut un nou pas prin adoptarea unei legi care interzice marşul planificat pentru 28 iunie.

Cu toate acestea, parada Pride nu este interzisă oficial în acest moment, iar organizatorii sunt în mijlocul pregătirilor, în pofida incertitudinii juridice din jurul evenimentului.

„Simbolurile care fac referire sau promovează diferite orientări sexuale şi de gen nu pot fi afişate pe clădiri” având legătură cu guvernul sau banca centrală, se arată în decretul publicat în Monitorul Oficial.

Este o decizie „simbolică”, a recunoscut cabinetul premierului ungar, având în vedere că „o astfel de practică” nu este în niciun caz obişnuită.

„Acest decret confirmă hotărârea deplină a guvernului de a combate propaganda LGBT+ care vizează copiii, fie în grădiniţe, şcoli, mass-media sau spaţii publice”, a mai spus cabinetul într-un comunicat.

Primăria capitalei Budapesta, condusă de liberalul ecologist Gergely Karacsony, nu este afectată de această măsură şi afişa vineri steagul curcubeu.

Parlamentul ungar a aprobat la mijlocul lunii martie un proiect de lege pentru a preveni orice adunare care încalcă legislaţia din 2021 ce interzice discuţiile despre „homosexualitate şi schimbare de sex” în rândul minorilor, ameninţând astfel evenimentul Pride.

Mii de manifestanţi au ieşit pe străzile capitalei ungare pentru a protesta împotriva acestei noi înăspriri a drepturilor LGBT+, care a stârnit îngrijorări la Bruxelles şi în multe ţări ale UE.

Un avocat general de la Curtea de Justiţie a UE a decis joi că legea din 2021 „a încălcat dreptul Uniunii Europene”.

Această hotărâre este „ruşinoasă”, a criticat vineri Viktor Orban.

„Libertatea de a difuza propagandă sexuală pare mai importantă în ochii celor de la Bruxelles decât protejarea drepturilor copiilor. Aceasta este o nebunie!”, a scris el pe reţeaua de socializare X.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button