Politică

Diana Şoşoacă, calul troian al sistemului, aruncă cu noroi în Călin Georgescu

Diana Şoşoacă a pus din nou tunurile pe Călin Georgescu, de data aceasta la România TV.

Şoşoacă susţine despre Călin Georgescu că acesta ar vrea să instaureze dictatura militară: „Eu vă spun că mie personal mi-a spus că vrea să instaureze dictatură militară. Deci eu din discuţiile mele, dar eu l-am luat, credeţi-mă, am zis că nu e sănătos la cap şi că vorbeşte prostii şi că, nu ştiu, sau m-am gândit la un moment dat că mă înregistrează şi vrea să vadă ce spun ca să-mi facă un dosar”, a spus ea.

„Singurul om care a ţinut drumul drept şi nu a vrut să se vândă şi n-a fost oportunist sunt eu şi Partidul SOS România. De ce? Pentru că eu n-am vrut să mă vând pentru valurile acestea. Eu din 2020 ţin stindardul sus”, a precizat marioneta sistemului Diana Şoşoacă.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button