Știrile 60m.RO

Gabriel Liiceanu, criticat dur de români după laudele la adresa premierului: „Mă mir că nu l-a comparat pe Moise cu un Bolojan român”

Filozoful Gabriel Liiceanu a stârnit un val de critici după un editorial în care l-a lăudat pe premierul Ilie Bolojan, text pe care mulți români l-au considerat exagerat și nepotrivit. Pe rețelele sociale, oamenii au ironizat mesajul, unii comparându-l cu odele la comandă din Epoca de Aur, dedicate „marelui cârmaci” Nicolae Ceaușescu. Alții au amintit și de alte momente în care Liiceanu a făcut laude excesive unor figuri publice, care ulterior s-au dovedit a fi complet nefondate.

Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii și un vechi adversar al lui Gabriel Liiceanu, n-a ratat ocazia să-l atace din nou, de această dată pe tema editorialului dedicat lui Ilie Bolojan.

„Are ghinion bietul Bolojan: într-un nou acces de exaltare, Gabriel Liiceanu îl compară cu Moise. Mă mir că nu ne-a spus că Moise a fost un ‘Bolojan român’. Să ne înțelegem: îl apreciez pe actualul prim-ministru, cred că este un om integru și un autentic patriot, un administrator competent și eficient. Dar nu m-aș lansa în ditirambi care-l storcoșesc, inclusiv plasarea lui în rând cu Kogălniceanu, Ion Brătianu, Carol I, Regina Maria și Iuliu Maniu. În decursul timpului au pățit-o și alții. Să mai amintim de laudele excesive aduse lui Isărescu în 2000 și de cele ridicole adresate lui Dan Barna în 2019 (‘singurul politician cu viziune modernă’)?”, a scris Paleologu.

Într-un ton similar a reacționat și avocatul Toni Neacșu, fost membru al CSM. Magistratul a făcut o paralelă între modul în care Gabriel Liiceanu l-a ridicat în slăvi pe Bolojan și stilul odelor închinate lui Nicolae Ceaușescu de către Corneliu Vadim Tudor.

„Lecturând panegiricul flamboaiant al d-lui Gabriel Liiceanu, intitulat Oare nu poate fi clonat Bolojan? (nu e nicio ironie sau metaforă la mijloc, filosoful chiar asta își dorește), nu pot decât să mă gândesc că Vadim Tudor a uzurpat nemeritat locul de prim lăudător în slujba cultului personalității lui Ceaușescu. (…) Face să pălească epitetele banale din epocă precum ‘conducător vizionar’, ‘strateg genial’, ‘stegar viteaz’”, a scris Neacșu.

Nici simpli români nu au stat degeaba: au lăsat sute de mesaje ironice, unele exprimând chiar revolta pe care o simt față de laudele aduse premierului Ilie Bolojan, pe care aceștia îl consideră total incompetent.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button