Politică

Anca Dragu, despre Roman: Nu m-am aşteptat la o asemenea încercare de preluare a puterii. Se ținea de microfon

Președintele Senatului, Anca Dragu, l-a acuzat pe Florin Roman de încercare de a  uzurpa conducerea şedinţei plenului reunit în care s-a citit textul moțiunii de cenzură inițiată de USR PLUS și AUR.

Președintele Senatului, Anca Dragu, l-a acuzat pe Florin Roman de încercare de a  uzurpa conducerea şedinţei plenului reunit în care s-a citit textul moțiunii de cenzură inițiată de USR PLUS și AUR.

Anca Dragu a ținut să afirme că NU se aștepta la așa ceva.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Roman (PNL), căruia preşedintele Camerei Ludovic Orban i-a delegat atribuţiile, nu a fost lăsat să conducă şedinţa, fiind luat cu forța de la tribună. Şedinţa de plen a fost condusă de preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Cei din USR PLUS și AUR au spus că potrivit Regulamentului, Roman este doar un locțiitor cât timp șeful Camerei este absent, astfel că ședința trebuie condusă de președintele Senatului.

„Bă mafiotule, nu auzi când vorbesc cu tine?”, i-au strigat parlamentari AUR lui Roman, cerându-i să dea microfonul Ancăi Dragu.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button