Noul ministru al Muncii din ”Securistan”
Simona Bucura-Oprescu va fi noul ministru al Muncii, PSD validând-o azi pentru funcția lăsată vacantă de Marius Budăi. Numirea făcută de Marcel Ciolacu ne arată că nimic nu poate fi făcut și desfăcut fără acordul serviciilor trădătoare de țară.
Simona Bucura-Oprescu este deputat PSD la al treilea mandat și este președintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.
În vârstă de 43 de ani, Simona Bucura-Oprescu a absolvit Facultatea de Științe Economice de la Craiova. Are studii postuniversitare la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
De asemenea, Simona Bucura-Oprescu are studii postuniversitare absolvite la Colegiul Național de Informații, din cadrul Academiei SRI.
Din 2004 până în 2012 ea a fost consilier județean PSD la Argeș.
Potrivit ultimei declarații de avere, Simona Bucura-Oprescu nu are proprietăți. Ea deține o mașină achiziționată în 2019, și a investit în titluri de trezorerie. De asemenea, Simona Bucura-Oprescu declară că are o armă de vânătoare cu lunetă, cu o valoare de 6.000 de euro.
Ea are două credite în valoare totală de aproape 77.000 de lei.
Simona Bucura-Oprescu are în conturi 45.000 de lei și aproape 13.000 de euro.