COVID-19 în lume: Statele reimpun restricții pe fondul creșterii numărului de infectări

Franța a înăsprit regulile de purtare a măștilor după ce numărul infectărilor a crescut. Cei care nu vor purta măști în locurile publice vor fi amendați. Și Hong Kong reintroduce măsuri stricte.
Începând de luni, Franța înăsprește regulile de purtare a măștilor pe fondul unei creșteri a cazurile confirmate de COVID-19. Cei care nu poartă măști în locurile publice vor primi o amendă de 135 de euro. Până acum, măștile erau obligatorii în transportul public și recomandate în supermarketuri și alte magazine.
Cu peste 30.000 de decese, Franța este una dintre țările cele mai afectate de pandemie în Europa. Până duminică, în Franța au fost raportate în total aproape 175.000 de persoane infectate.
O creștere a cazurilor se înregistrează și în Hong Kong, astfel că autoritățile au decis ca purtarea măștii să devină obligatorie în toate locurile publice, iar angajații guvernamentali neesențiali vor lucra de acasă, notează Deutsche Welle.
Șefa Guvernului din Hong Kong, Carrie Lam, a calificat drept „critică” situația, precizând că nu există „semne” că epidemia ar fi ținută sub control.
Numărul de cazuri a început să crească din nou în ultimele două săptămâni, iar medicii nu reușesc să identifice canalele de transmitere a coronavirusului. Duminică s-a înregistrat un record, cu peste 100 de noi cazuri, deși săptămâna trecută au fost luate noi măsuri de distanțare socială, printre care închiderea sălilor de sport și a cluburilor.
Autoritățile din Barcelona au impus restricții pe plajă, în urma ignorării regulilor de distanțare socială.
După o creștere a infectărilor în statul australian Victoria, masca a devenit obligatorie în Melbourne și în districtul Mitchell din apropiere. Premierului statului, Daniel Andrews, a declarat că amenda pentru cei care nu poartă masca e de 200 de dolari australieni (122 de euro).
Sursa: www.euractiv.ro
- Ilie Sărăcie și inflația care îngroapă România: milioane de români la limita supraviețuirii
România anului 2025 a fost țara în care cifrele au bătut rușinos realitatea din teren. Potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS), aproape 3,6 milioane de români trăiau în sărăcie, incapabili să-și acopere nevoile de bază – hrană, locuință, sănătate sau educație. În ciuda discursurilor triumfaliste ale guvernanților, inflația galopantă a … - Campanie bizară a lui Drulă: candidatul USR la Primăria Capitalei se plimbă în afara Bucureștiului și promite lucruri pe care primarul nu le poate face
În loc de Capitală, Ilfov Cătălin Drulă, candidatul USR la alegerile parțiale pentru Primăria Municipiului București din 7 decembrie 2025, își continuă campania într-un mod neobișnuit: vizitând localități din județul Ilfov și criticând administrațiile din jurul Capitalei. Într-o postare pe Facebook, Drulă acuză „mafia imobiliară PSD” din Popești-Leordeni, Bragadiru și Chiajna, afirmând că aceste localități ar fi … - Stenograme din dosarul mitei de un milion de euro: O parte din bani urmau să meargă și în campania lui Drulă
Gândul publică, în exclusivitate, interceptări uluitoare din dosarul în care Marius Isăilă – fost parlamentar PSD condamnat și în alt dosar pentru fapte de corupție – este acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Isăilă a fost arestat, vineri, după ce fusese, inițial, reținut de procurorii anticorupție. Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, … - Cătălin Drulă, milionarul care cerșește bani de la români: liderul USR are milioane în conturi, dar le cere oamenilor să-i plătească afișele și clipurile de campanie
Ipocrizia politică atinge noi culmi în tabăra USR. Cătălin Drulă, președintele partidului și candidatul formațiunii pentru Primăria Capitalei, le-a trimis românilor un mesaj de-a dreptul revoltător: îi roagă să doneze bani pentru campania sa electorală, în timp ce el însuși are milioane de euro în conturi personale. „Fiecare donație ne ajută să tipărim mai multe … - Demagogul Ciucu să desecretizeze contractele cu presa! Câte sute de mii de euro plătește la Digi24!?
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a devenit un adevărat campion al aparițiilor televizate, dar nu prin competență administrativă, ci prin contracte grase cu presa plătite din bani publici. În timp ce locuitorii sectorului se plâng de gropi, mizerie și lipsa investițiilor reale, edilul liberal își finanțează imaginea prin campanii de PR ascunse sub eticheta „informare …