Politică

Mihai Chirica, despre USR-PLUS: Apariţia acestui partid este un accident politic

Primarul PNL al Iașiului Mihai Chirica a criticat în termeni duri USR-PLUS după eşecul negocierilor pentru formarea unei alianţe la Iaşi, el susținând că „apariţia acestui partid este un accident politic”.

Mihai Chirica a susținut luni, într-o conferinţă de presă organizată la scurt timp după eşecul negocierilor dintre PNL şi USR-PLUS pentru încheierea unei alianţe la Iaşi, că USR-PLUS a vrut din start să blocheze negocierile.

  • ”Scopul lor a fost să distrugă negocierile şi să rămânem în scandal la Iaşi. Este foarte clar de câtă credibilitate se mai poate bucura un partid care a înşelat atât de uşor aşteptările ieşenilor.
  • Apariţia acestui partid, sau acestei alianţe, în 2020 este un accident politic pe care toţi trebuie să ni-l asumăm în cele din urmă, dar nu este mai puţin clar faptul că nu există sub nicio formă dorinţă de a face ceva pentru ieşeni, ci doar de a continua un scandal ce se pare că nu mai ia sfârşit”, a declarat primarul Chirica.

Primarul Iaşiului a anunţat că în următoarea şedinţă de Consiliu Local vor fi votaţi cei doi viceprimari ai municipiului, unul de la PNL, iar celălalt ”de la un alt partid politic”.

Reprezentanţii USR-PLUS s-au retras de la negocierile programate luni cu PNL Iaşi, motivând că la discuţii a venit doar primarul Mihai Chirica, nu şi liderul filialei judeţene, Costel Alexe.

Potrivit reprezentanţilor USR-PLUS, Mihai Chirica a încercat “un bluf“, în timp ce “PNL a demonstrat că face doar exerciţii de PR şi nu are niciun interes să susţină proiecte pentru ieşeni“.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button