Poliția va face verificări la viza de flotant. Dacă sunt mai mult de două persoane poliția națională va face cercetări

MAI a informat că se vor aplica noi norme pentru obținerea vizei de flotant. Astfel că în cazul în care există mai mult de două cereri înregistrate la aceeași adresă poliția locală va trebui să verifice că persoanele în cauză au locuit cel puțin 15 zile în spațiul respectiv. În acest sens se va face o verificare la locația în cauză.
În cazul în care se constată că numărul de solicitări pentru un spațiu depășește media lunară atunci va trebui informată poliția națională pentru verificări suplimentare.
„Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reședinței. Acestea au fost transmise și către Serviciile de Evidență a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate. Astfel, în toate situațiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reședinței, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară. Declarația va fi consemnată pe cerere, în fața funcționarului de evidență a persoanelor”, a comunicat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Facem precizarea că realizarea de declarații în fals are un caracter penal și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni și până la 3 ani iar fraudarea alegerilor cu închisoare de la 3 ani la 6 ani.
Ordinul care reglementează noile prevederi a fost transmis deja pe linia ministerului de interne. Scopul acestui ordin este de a limita fraudarea alegerilor locale prin realizarea de mutații fictive.
S-a constatat în ultima perioadă o creștere semnificativă a vizelor de flotant realizate. Există localități la nord de București unde populația a crescut în ultimele luni și cu 20% și cu toate că fenomenul este unul vizibil nici o măsură reală nu a fost implimentată până acum.
- Cristina Chiriac, propunererea pentru funcția de procuror general, „eroină” într-un raport european privind atacuri la libertatea presei
Propunerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror general al României, Cristina Chiriac, a fost șefa DNA Iași din mai 2022. În martie 2023, DNA Iași a pus sub supraveghere totală (interceptări și filaj) jurnaliști care efectuau investigații sub acoperire privind tranzitul de cereale din Ucraina. Acum un an, jurnalistul Victor Ilie a dezvăluit această operațiune … - Maia Sandu: „Rusia să-şi retragă trupele din Transnistria”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut din nou, marți, retragerea trupelor Rusiei din Transnistria, regiunea separatistă din estul republicii, într-un discurs ocazionat de comemorarea a 34 de ani de la începutul războiului de pe Nistru. ‘Republica Moldova nu dorește război, dorește pace. Iar pacea adevărată nu poate fi construită pe minciună și nu poate … - Consilier al guvernatorului BNR: „Avem un sistem corupt până în măduva oaselor”
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană la colectarea TVA, cu un deficit de 30%, de peste patru ori mai mare decât media europeană. Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, susține că problema nu ține doar de eficiență administrativă, ci indică disfuncționalități grave în sistemul public, acuzând incapacitatea autorităților fiscale de a identifica fraudele … - PSD și PNL lasă pensionarii în sărăcie. Banii ajung doar la primari și baronii corupți
Într-o Românie în care prețurile la alimente și medicamente au explodat, „Coaliția Stabilității” formată din PSD și PNL pare să fi găsit rețeta perfectă pentru dezastru social: austeritate cruntă pentru bunici și ospețe bugetare pentru primarii de partid. În timp ce milioane de pensionari își drămuiesc fiecare leu pentru a supraviețui de la o lună … - Lege specială pentru super-speciali. Judecătorii CCR care rămân cu zeci de mii de euro anual printr-o excepție
Majoritatea celor cu pensii speciale, care s-au reangajat la stat, vor cunoaște o diminuarea masivă a pensiei, dacă vor mai rămână în activitate. Sunt însă și super speciali. Prima categorie din noul serial Cotidianul este despre judecătorii de la CCR. Mai precis, cât anume din venituri salvează prin prevederea care îi exceptează de la supraimpozitare. …




