Klaus Iohannis
-
Politică

Narcisa Iorga: Nici Iliescu nu și-a permis să facă așa ceva
N-aveau cu ce candidat să meargă în martie, de-aia au amânat pentru luna mai alegerile prezidențiale, crede Narcisa Iorga, fost membru CNA. Potrivit acesteia,…
-
Politică

Coaliția sistemului a decis data alegerilor: 4 și 18 mai. Căcărău e candidatul coaliției
Alegerile prezidențiale vor avea loc în 4 și 18 mai, primul și respectiv al doilea tur de scrutin, a decis,…
-
Politică

George Simion: Kensington, PNL și penala și inconștienta campanie de conștientizare
A trecut neobservat felul în care Kensington, firma de casă a PNL-ului care se ocupă de campaniile politice ale partidului,…
-
Politică

Frankfurter Allgemeine: Nu Rusia a manipulat alegerile din România. Regimul de la București a anulat alegerile pentru a-și menține privilegiile
Tot mai mulți cetățeni cred că alegerile din România au fost anulate nu din cauza ingerinței Rusiei, ci pentru că…
-
Economie

Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
OMV Austria a încheiat un acord pentru a furniza gaze naturale companiei germane Uniper din Marea Neagră începând din 2027,…
-
Politică

Marius Lulea (AUR): Klaus Iohannis a distrus România
Construcțiile, sectorul care ar fi putut salva economia României, alții îl distrug! Măsurile incluse în Ordonanța Austerității, care vizează sectorul…
-
Politică

PSD vrea alegeri la sfântul așteaptă! Până la finalizarea proceselor lui Călin Georgescu nu o să avem noi alegeri prezidențiale
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat, miercuri, că, atunci când va fi stabilită data alegerilor prezidențiale, trebuie…
-
Politică

Ligia Deca, premiată de regim cu postul de prorector la SNSPA
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al…
-
Politică

Coaliția sistemului, scenarii privind data alegerilor! Se caută marioneta pe post de candidat pentru Cotroceni
Coaliția își caută un nou candidat pentru Cotroceni. Liderii de la vârful puterii cer să se facă noi sondaje care…
-
Politică

Bilanțul lui Nicușor Dan, desființat și ironizat de jurnalistul Ionuț Cristache
Edilul Capitalei se află într-o cursă permanentă de popularitate, în tentativa de a coagula voturile progresiste, cel mai probabil sub…
-
Economie

România are cea mai ridicată rată de sărăcie din UE
România continuă să aibă cea mai ridicată rată de sărăcie din Uniunea Europeană, arată oficialii Băncii Mondiale într-un raport despre România, documentul…
-
Politică

Șomer de 10 ani, Crin Antonescu pune condiții PSD și PNL pentru a candida
Crin Antonescu, simbolul perfect al parazitismului politic, revine pe scena publică cu pretenții absurde. După ce în ultimii 10 ani…
-
Politică

Povestea lui Vasile din Vaslui: o viață de sacrificii pentru 1500 de lei pensie. Iohannis se pregătește de o pensie specială uriașă
Vasile din Vaslui este unul dintre acei oameni despre care nu vorbește nimeni, dar pe care țara se sprijină în…
-
Politică

Importurile au explodat de la 4 la 40 de miliarde de euro în mandatele Iohannis
Regimul Iohannis a distrus echilibrul economic al României, transformând-o într-o piață de desfacere pentru importuri scumpe și inutile. În doar…
-
Politică

În mandatele lui Iohannis prețurile s-au dublat. PSD și PNL – cele mai incompetente guverne din istorie
Românii au fost condamnați la sărăcie în mandatele lui Klaus Iohannis, sub guvernările dezastruoase ale PSD și PNL. În doar…
-
Politică

Guvernele Clanului Iohannis au dublat datoria țării. Făceam autostradă București-Beijing… și înapoi
Datoria publică a României a explodat sub guvernările orchestrate de Klaus Iohannis. Dacă la începutul mandatului său, datoria era de…
-
Politică

Mircea Popescu: PNL, un partid muribund ajuns pe treapta de jos a onoarei
Ceea ce urmează nu este o filipică adresată unui om, cum se obișnuiește, este adresată unui întreg partid muribund, PNL,…
-
Politică

Dan Diaconu: Bolojan propune ca alegerile prezidențiale să fie organizate în iunie. Păi, până la urmă, de ce să le mai organizăm?
„Bolojan propune ca alegerile prezidențiale să fie organizate în iunie. Păi de ce să le mai organizăm, bă, mafiotule? Eu, când…
-
Politică

Prin menținerea artificială a cursului de schimb, BNR favorizează importurile în defavoarea producătorilor locali
Politica Băncii Naționale a României de menținere artificială a unui curs de schimb stabil nu face decât să încurajeze importurile,…
-
Politică

Antonescu, șomer de 10 ani, se vedea deja președintele României
Crin Antonescu, fostul lider liberal, revine în prim-planul politic, declarându-și intenția de a candida la președinția României. După un deceniu…
-
Politică

Iohannis și Ciolacu vor alegeri la vară! Guvernul nu va da joi HG pentru alegeri
Lovitură de teatru după anunțul făcut de Crin Antonescu! Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis vor ca alegerile să aibă loc în…
-
Politică

Crin Antonescu a fost de la început „de râsul curcilor”
Cum a ajuns totuşi Crin Antonescu să fie desemnat candidatul comun al Coaliției la alegerile prezidențiale? Detaliile nu sunt lipsite…


















