Social

Proteste de amploare împotriva regimului dictatorial: Angajații feroviari și rezerviștii militari vin în Piața Victoriei

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi Asociaţia Militarilor din România (ROMIL) organizează, pe 24 ianuarie, între orele 13:00 – 16:00, un protest în Piaţa Victoriei.

Scopul este, spun sindicatele, „impulsionarea rezolvării promisiunilor făcute de Guvernul României delegaţiilor federaţiilor cu ocazia mitingului din 29 noiembrie 2024 şi a unor situaţii apărute între timp gen ordonanţa-trenuleţ”. 

Potrivit protocolului privind organizarea şi desfăşurarea adunării publice solicitată pentru 24 ianuarie 2025, eliberat de Primăria Municipiului Bucureşti, la protest sunt aşteptate circa 30.000 de persoane.

Traficul rutier în Piaţa Victoriei va fi resistematizat în ziua protestului, începând cu ora 13:00, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens în faţa Guvernului, între B-dul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv B-dul Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Calea Victoriei, B-dul. Ion Mihalache, str. Buzeşti şi B-dul Lascăr Catargiu.

Ceferişti, militari, poliţişti, mineri, siderurgişti, energeticieni şi alte categorii socio-profesionale din cadrul Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi a altor structuri confederale au protestat, pe 29 noiembrie, în Piaţa Victoriei, acţiunea fiind o continuare a celor două mitinguri organizate în data de 26 septembrie la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv pe 25 octombrie la Guvern, la care au participat peste 30.000 de persoane, nemulţumite de condiţiile de muncă, de salarizare şi de pensionare.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button