Politică

Sindicatele din învăţământ ameninţă cu îngheţarea anului şcolar: „Așteptăm, de vreo patru luni, să vedem și noi o guvernare responsabilă”

S-au îngheţat majorările de salarii până când va fi gata noua lege a salarizării, iar asta nemulţumeşte profund cadrele didactice.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a dezvăluit, la Antena 3 CNN, ce discuții s-au purtat, până acum, cu guvernanții.

Acesta a spus că oficialii din minister au recunoscut care sunt problemele din sistemul de învățământ dar nu își pot asuma o creștere a salariilor doar pentru cadrele didactice.

„Ce se creionează în momentul de față, la nivelul ministerului Muncii, nu se știe, pentru că domnul Budăi nu discută decât cu reprezentantul de la Banca Mondială, și singură lor preocupare este legată de componentă sporuri, cum ar putea scădea sporurile.

Problema în sistemul de învățământ este că noi nu prea avem sporuri, dar avem salarii foarte mici. Și că tot așteptăm de vreo patru luni, și de fapt așteptăm de ani de zile, să vedem și noi o guvernare responsabilă, care pune ca prioritate națională învățământul pe bune.

Să nu fie obligați, să îi ameninți cu acțiuni de protest, cu greva generală, să fac greva generală, să îngheț eventual anul școlar, pentru că politicienii noștri, care găsesc soluții pentru cei cu pile, nu găsesc soluții și pentru noi.

În momentul de față, într-o ședință cu colegii din țară, s-a pus problema înghețării anului școlar.”, a precizat acesta.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button