Inventivitate: primar din Gorj care a făcut o fermă de vaci, dar numai în poze

Suntem siguri că un român civilizat, muncitor, care își plătește taxele regulat, nu s-ar fi gândit niciodată să ia aproape 40 000 de euro fonduri europene ca să întrețină o fermă de vaci care exista numai… în poze.
Exact așa a făcut primarul comunei Bumbești-Pițic, Michy Nioață.
El și scumpa sa fetiță au inventat o fermă din vaci împrumutând animalele de la vecini. Acestea erau adunate numai ca să poată fi pozate și ulterior dosarul de accesare a fondurilor să fie acceptat.
Primarul Michy Nioață neagă în continuare că ar fi așa, deși judecătorii, după ce au analizat dovezile, au considerat că nu este așa cum afirmă primarul.
În urma sentinței de judecată i se interzice primarului și să mai candideze pe vreun post public, deci nu va mai putea participa la acest ciclu electoral.
Michy Nioață este mai convins decât niciodată că trebuie să conteste această sentință, dar să nu se trezească cu o condamnare cu executare, așa cum decid de obicei judecătorii atunci când inculpatul continuă să își nege faptele deși dovezile sunt incontestabile.
Practic este evident că recunoașterea faptei și asumarea penitenței ar reprezenta o dovadă a îndreptării persoanei acuzate penal, însă în acest caz nu se pune problema deoarece primarul se consideră pur și simplu nevinovat.
sursa: www.pandurul.ro
- Ministrul justiției Radu Marinescu a pledat insistent pentru dreptul unui bărbat de a-și asfixia puțin soția fără a fi acuzat de tentativă de omorAugust 2020. Într-un apartament din stațiunea Mamaia, un bărbat își lovește soția cu capul de jacuzzi, apoi o scufundă în mod repetat sub apă. Femeia e salvată de intervenția martorilor. În aceeași seară, aceeași femeie e bătută, violată și ținută captivă timp de aproape patru ore și jumătate într-o cameră de hotel. Reușește să fugă abia după ce agresorul, soțul ei, adoarme. Bărbatul e reținut câteva zile mai târziu, iar la finalul anului e trimis în judecată pentru tentativă de omor, lipsire de libertate și influențarea declarațiilor. Atât în procedura de cameră preliminară (etapă premergătoare a judecății în care se verifică …
- Senatul l-a votat pe Mihai Busuioc în funcţia de judecător al CCR. Camera Deputaților l-a votat pe Csaba Asztalos, din partea UDMR, pentru funcţia de judecător al Curţii ConstituţionaleSenatul votează, marţi, un judecător al Curţii Constituţionale, patru candidaţi fiind înscrişi în cursă, Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi, fiind propunerea PSD, susţinut de întreaga coaliţie de guvernare. Senatorul AUR Ciprian Titi Stoica a declarat, în plen, că această numire nu este doar imorală ci este de-a dreptul periculoasă pentru siguranţa statului nostru. În urma votului, Mihai Busuioc a fost ales cu votul majorităţii senatorilor. Camera Deputaţilor l-a votat, marţi, pe Csaba Asztalos, din partea UDMR şi susţinut de coaliţia de guvernare, pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, după finalizarea mandatului judecătorului Varga Attila. Mihai Busuioc a fost …
- Avocatul Toni Neacșu: Primul loc de muncă al lui Mihai Busuioc, propus de PSD la CCR, paznic la Judecătoria Sector 4Avocatul Toni Neacșu a susținut, luni, într-o postare pe Facebook, că primul loc de muncă al lui Mihai Busuioc, propus de PSD pentru funcția de judecător CCR, a fost la pază la Judecătoria Sector 4, unde a fost coleg cu Bogdan Licu, judecător la Curtea Constituțională propus tot de PSD. Mihai Busuioc este propunerea PSD pentru postul de judecător la Curtea Constituțională, a anunțat Sorin Grindeanu, luni dimineață, înainte de semnarea protocolului coaliției de guvernare. „Dacă în armata lui Napoleon fiecare soldat avea în raniță bastonul de mareșal, în armata PSD se pare că fiecare jandarm poartă în raniță mandatul de …
- Suceava: 580.000 de dolari, descoperiți în bagajele unui ucrainean cu dublă cetățenieO sumă de 580.000 de dolari a fost descoperită în bagajele unui bărbat care intra în România dinspre Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, au anunțat, duminică, reprezentanții Poliției de Frontieră Suceava. Potrivit acestuia, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, a încercat să intre în România pe jos, având asupra sa două sacoșe în care se aflau zece cartușe de țigări. ”Având în vedere prevederile Codului Vamal, care permit introducerea în țară a maximum două pachete de țigări de persoană, echipa de control a procedat la verificarea întregii cantități de produse. Cu această …
- Zeci de mii de euro la un medic – dar politicienii cu vile și averi nejustificate când ajung la audieri?Zeci de mii de euro au fost găsiţi la șeful secției de Neurochirurgie de la Spitalul Militar Carol Davila. Percheziții, dosar, audieri. Toată presa a preluat informația ca pe o bombă. Dar în tot acest spectacol televizat, rămâne o întrebare de bun-simț: de ce devin medici ținta predilectă, iar politicienii care fură cu TIR-ul sunt lăsați să doarmă liniștiți în vilele lor de lux? Colonelul Marian Mitrică, împreună cu alți doi medici, a fost dus la audieri. Repetăm: audieri. Nu condamnări, nu sentințe definitive. Dar imaginea publică a fost deja distrusă. Între timp, miniștri și foști prim-miniștri care au acumulat …
- Percheziții DNA la Spitalul Militar „Carol Davila”. Mai mulţi medici, suspectaţi că luau mită de la pacienţiProcurorii Anticorupție efectuează joi dimineața percheziții în București și la două adrese din județul Dâmbovița, într-un dosar în care mai mulți medici sunt suspectați acte de corupție, potrivit unui comunicat DNA. Una dintre locațiile vizate de percheziții este Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală, transmit 60M.RO și Agerpres. Sunt efectuare cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către cadre medicale militare, a unor infracțiuni de corupție, în perioada 2024 – 2025”, se arată în cominicatul DNA. Aceeași sursă precizează că sunt efectuate percheziţii domiciliare în 4 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţului Dâmboviţa, dintre care …
- ReporterIS: Primarul Mihai Chirica ar fi încercat să ascundă probe față de DNAUn amplu scandal de corupție a izbucnit la Primăria Iași, condusă de primarul Mihai Chirica, după o descindere în forță a procurorilor DNA, miercuri, însoțiți de trupe speciale. Zeci de funcționari sunt suspectați că au cumulat ilegal salarii și pensii, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 8 milioane de lei, relatează ReporterIS. Ancheta DNA a fost declanșată în urma unui denunț, iar surse apropiate investigației susțin pentru ReporterIS că, după demararea anchetei, primarul Mihai Chirica a încercat să ascundă deciziile de pensionare ale angajaților implicați, motivând că nu le-au primit și nu au știut de ele. Conform ReporterIS, procurorii DNA au intrat …
- Procurorii, pregătiți să intre la Autoritatea Aeronautică Civilă Română: Blochează intenționat procesul de avizareÎntr-o țară normală, instituțiile publice își fac treaba. În România, când apare o lege care le obligă să muncească, trag obloanele. Așa se întâmplă la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, unde acordul tacit a fost întâmpinat cu o metodă tipic balcanică: „nu mai primim deloc documentații”. Platforma de depunere online funcționează doar pentru câțiva aleși pe zi. Restul? Ghinion. Nu contează că ai termen legal, că ai obligații, că pierzi bani. Statul român, prin această instituție, decide cine poate să depună și cine nu. Legal? Deloc. Intenționat? Din ce în ce mai clar. În fața acestui abuz, Parlamentul a reacționat: directorul …
- Jaf de 8 milioane de lei! Descinderi ale procurorilor DNA la Primăria IaşiEchipe ale Poliției și Jandarmeriei Iași au descins marți, 17 iunie, la sediul Primăriei Iași. Potrivit biroului de presă al Primăriei, ar fi vorba despre verficarea unor acte care au legătură cu Serviciul de Resurse Umane al municipalității din Iași. Perchezițiile DNA Iași ar viza păstrarea în funcție a angajaților pensionați, iar prejudiciul provocat bugetului municipalității ieșene s-ar ridica la opt milioane de lei. „În legătură cu prezența unor forțe ale Poliției și Jandarmeriei la sediul primăriei municipiului Iași în cursul dimineții de marți, 17 iunie 2026, vă aducem la cunoștință faptul că acțiunea se referă la verificarea unor documente …
- Un cap al mafiei lemnului, consilier județean PSD Suceava, adus cu mascații la Parchetul GeneralProcurorii Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte anchetează 43 de suspecți persoane fizice și o persoană juridică pentru evaziune fiscală, respectiv complicitate la infracțiunea amintită într-un dosar penal în care se cercetează fapte în domeniul comerțului cu material lemnos. Vasile Pîrlac, consilier județean PSD Suceava, ar fi unul din liderii grupării infracționale, iar în jurul lui s-ar învârti întregul mecanism evazionist, potrivit surselor 60M.RO. Pîrlac este adus la Parchetul General pentru a fi audiat. Firma suspectată în dosar ar fi SC EURO-VASKOMIH SRL, au precizat pentru 60M.RO surse judiciare apropiate anchetei. Anchetatorii susțin că, raportat …