Bugetul Ministerului Educației, suplimentat pentru finanțarea programului „Educația în siguranță”

Guvernul a aprobat în ședința de joi suplimentarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării cu suma de 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea Programului național „Educația în siguranță”.
Prin intermediul acestui program vor fi achiziționate materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice, în vederea asigurării activităților didactice din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Beneficiare vor fi unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu au asigurate aceste bunuri din bugetele proprii sau de către autoritățile publice locale.
Astfel, unitățile de învățământ aflate în această situație vor transmite inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București necesarul de materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice, în vederea obținerii lor pentru desfășurarea în condiții normale și în siguranță a activităților didactice.
Inspectoratele școlare pot constitui stocuri de rezervă care vor fi distribuite unităților de învățământ preuniversitar de stat la solicitarea ulterioară a acestora.
Inspectoratele transmit și vor solicita Ministerului Educației includerea în bugete a creditelor de angajament și a creditelor bugetare necesare efectuării achizițiilor.
Ministerul va repartiza creditele bugetare și creditele de angajament necesare efectuării achizițiilor, cu încadrare în suma alocată.
- Un miliard de euro pentru Bulgaria de la Rheinmetall. România ratează șansaRheinmetall, gigantul german din industria de apărare, va investi peste 1 miliard de euro în Bulgaria pentru producția de pulberi și obuze de 155 mm. În timp ce Sofia reușește să atragă această colaborare strategică, România rămâne la periferia marilor proiecte, cu o industrie de apărare în stagnare. Bulgaria reușește o lovitură majoră în domeniul …
- Nigel Farage propune o „Declarație a drepturilor britanice” și cinci zboruri zilnice de deportare a migranțilorLiderul Reform UK, Nigel Farage, vrea să abroge Legea Drepturilor Omului și să o înlocuiască cu o „Declarație a drepturilor britanice”. Planul prevede cinci zboruri de deportare pe zi, centre de detenție pe foste baze militare și acorduri cu alte state pentru returnarea migranților ilegali. Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, a prezentat un program …
- România, sufocată de obligațiile NATO: aproape 15% din buget ar putea fi înghițit de cheltuielile militareNoul angajament NATO de a aloca 5% din PIB pentru apărare lovește România mai dur decât orice alt stat european. Din cauza veniturilor bugetare extrem de reduse, țara noastră ar trebui să direcționeze aproape 15% din bugetul național către armată, depășind chiar și alocările pentru educație. Decizia luată la summitul NATO de la Haga din …
- Fostul candidat la prezidențiale, lăsat în libertate după acuzațiile de racolare a unui minorSebastian Popescu, fost candidat la prezidențiale, a fost audiat de procurori după scandalul sexual în care este acuzat că ar fi încercat să racoleze un băiat de 15 ani. Deși și-a recunoscut faptele, acesta a fost lăsat în libertate. După ce a fost reclamat la poliție și condus la audieri, Popescu a explicat în fața …
- Premierul Ilie Bolojan, vizat de FNSA: „De sinecurile din stat când vă ocupați?” Sindicaliștii avertizează asupra unei „tentative de acaparare” a instituțiilorFederația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) acuză Asociația Municipiilor din România (AMR), condusă de Ilie Bolojan, că pregătește o modificare periculoasă a legislației, care ar transforma administrația publică locală într-un teren al sinecurilor politice. Sindicaliștii susțin că noile propuneri ar submina independența funcției publice, ar încălca Constituția și ar deschide calea politizării totale a …