Cinci jurnaliști turci, condamnați pentru că au „dezvăluit secrete de stat”

Un tribunal din Istanbul a condamnat miercuri la închisoare cinci jurnalişti judecaţi pentru că au „dezvăluit secrete de stat”, dar unii au fost eliberaţi beneficiind de pedepse reduse sau aşteaptă revizuirea apelului, relatează AFP.
Cei cinci jurnalişti de la site-ul OdaTV, împreună cu un al şaselea coleg care a fost achitat, au fost judecaţi pentru „dezvăluirea de secrete de stat” şi „divulgarea identităţii unui agent al serviciilor secrete” .
Cazul a început când OdaTV a publicat la începutul lunii martie un articol despre înmormântarea discretă a unui agent al serviciilor de informaţii turc (MIT) ucis, potrivit presei, în Libia, unde Ankara susţine militar guvernul de la Tripoli împotriva forţelor disidente ale mareşalului Khalifa Haftar.
În articolul său, OdaTV l-a identificat pe presupusul agent prin prenumele său şi prima literă a numelui său de familie.
Trei jurnalişti, Hulya Kilinc, Baris Pehlivan şi Murat Agirel au fost condamnaţi fiecare la trei ani şi nouă luni de închisoare, potrivit agenţiei de stat Anadolu. Alţi doi colegi, Ferhat Celik şi Aydin Keser, au primit fiecare patru ani şi opt luni de închisoare.
Cu toate acestea, ei au fost eliberaţi după ce au primit pedepse reduse sau se află în aşteptarea revizuirii procedurii de apel. Baris Terkoglu, redactor-şef al OdaTV, a fost între timp achitat.
Cei şase inculpaţi, care au fost închişi la începutul lunii martie înainte ca trei dintre ei să fie eliberaţi condiţionat, ar putea primi până la 20 de ani de închisoare, potrivit Anadolu. Ei şi-au susţinut nevinovăţia pe tot parcursul procesului.
Sursa: Agerpres
- Impostură internațională în direct: Trădătorul George Simion se face de râs în fața străinilor cu opt minciuni grosolane debitate în engleză despre Călin Georgescu
George Simion își exportă penibilul și minciunile dincolo de granițe, trăind cu iluzia caraghioasă că străinii nu au acces la internet și nu pot verifica singuri ce se întâmplă în România. Într-un interviu grotesc de 19 minute acordat influencerului Mario Nawfal, liderul AUR se descalifică definitiv pe scena internațională, debitând o cascadă de manipulări și … - Simion, izolat în AUR după ce Peiu și Dungaciu i-au preluat vizibilitatea
George Simion a ajuns un lider complet izolat în AUR, rămas fără niciun aliat după ce a transformat formațiunea într-un partid total nefrecventabil prin propriile sale prostii, tâmpenii și printr-o incompetență crasă. Fiind la bază doar un analfabet politic și un șarlatan, el nu a înțeles niciodată absolut nimic din curentul MAGA sau din suveranism, … - George Simion își conduce partidul prin scandaluri, trădări și o strategie fără viziune
George Simion se află în cea mai adâncă bulă a propriului său analfabetism politic. Decuplat total de realitate, liderul AUR se îmbată cu iluzia că ar fi un „lider al opoziției”, când în fapt el nu înțelege absolut nimic nici din curentul MAGA pe care încearcă stângaci să-l maimuțărească, nici din conceptul real de suveranitate. … - AUR ar fi început „recrutări” de la PSD. Fostul secretar general Paul Stănescu ar fi fost ofertat cu o poziție importantă în conducerea formațiunii lui George Simion
Fostul secretar general al PSD Paul Stănescu ar fi fost ofertat de AUR, fiindu-i promisă inclusiv o poziție în conducerea formațiunii, afirmă surse politice. Conform surselor citate, AUR i-ar fi propus fostului lider social-democrat o poziție similară celei deținute anterior în PSD, respectiv cea de secretar general. Stănescu nu a putut fi contactat pentru comentarii … - George Simion conduce AUR ca pe o sectă, nu ca pe un partid politic. Frica, dușmanii inventați și cultul liderului
George Simion este acuzat că evită în mod constant confruntarea cu problemele pe care chiar el le generează. În loc să își asume greșelile, să accepte dialogul și să ofere argumente, ar prefera să construiască permanent imaginea unor amenințări externe, să identifice noi dușmani și să transmită membrilor că partidul se află într-un pericol continuu. …




