Putin a lăudat vaccinul rusesc, dar nu l-a făcut. Sputnik V e încă în teste, cu 2-3 luni în urma altor vaccinuri

Președintele rus Vladimir Putin făcea în august un anunț bombă – a dezvăluit primul vaccin împotriva noului coronavirus din lume, menit să ajute Rusia să iasă mai repede din pandemie. Nici acum însă, când țara se confruntă cu al doilea val al pandemiei, vaccinul SputnikV nu e disponibil la scară largă, iar testele clinice care ar trebui să-i demonstreze eficacitatea nu s-au încheiat, relaează CNN.
Putin, care este foarte secretos în ceea ce privește familia sa, anunța atunci că una dintre fiicele sale a fost deja vaccinată, în cadrul testelor clinice din faza incipientă, și că s-a simțit „bine”, pentru a sublinia siguranța vaccinului.
Dar vaccinul a fost aprobat după ce a fost testat doar pe câteva zeci de persoane, înainte de studiile clinice din faza a treia, care sunt esențiale pentru stabilirea siguranței și eficacității sale, atrăgând critici din partea comunității internaționale. Puțin a fost acuzat că a urmărit să câștige capital politic prin acest anunț.
Alexander Gintsburg, șeful Institutului Gamaleya care a dezvoltat vaccinul, a declarat într-un interviu pentru CNN că 17.000 de persoane au participat la studiile de fază 3, dar a recunoscut că doar 6.000 au primit până acum ambele doze necesare pentru a finaliza vaccinarea.
Vaccinul este indicat pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, conform instrucțiunilor de folosire, deoarece nu au fost efectuate studii pe scară largă pe alte grupe de vârstă. Dar, în ciuda acestui fapt, Gintsburg a spus că și persoanele peste 60 de ani se pot vaccina.
Experții internaționali în virologie pun la îndoială afirmațiile Rusiei privind siguranța vaccinului. „Oamenii care au fost imunizați cu acest vaccin nu vor ști dacă vor fi protejați sau vor dezvolta o boală severă până când nu vor lua virusul”, a declarat pentru CNN Konstantin Chumakov, un virolog de top al Rețelei Globale pentru Viruși.
„Pentru asta trebuie să imunizezi o mulțime de oameni și să aștepți până când vor fi infectați, ca să vezi ce se întâmplă. Nu există nimic care să înlocuiască studiile clinice”, a adăugat el.
Spre comparație, începând cu 26 octombrie, BioNTech-Pfizer a raportat că a înscris 42.113 de participanți în studiul de fază 3 din Statele Unite pentru prototipul lor de vaccin, iar 35.771 de persoane au primit deja a doua doză.
Sursa: Digi24
- Romgaz trebuie să finalizeze lucrările până la sfârșitul anului, la centrala de la Iernut
Executivul a aprobat un memorandum în privința centralei electrice pe gaz de la Iernut, un proiect strategic de 430 MW care trenează de mai bine de un deceniu. Prin acest act, Guvernul reconfirmă caracterul de interes public major și de „extremă urgență” al investiției, oferind companiei Romgaz pârghiile legale pentru a finaliza lucrările blocate. Principala … - Viață de lux la stat! Remunerații de nabab pentru politicienii cocoțați în funcții publice de top
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au decis, ieri, de comun acord cu președintele Nicușor Dan, că prin noua lege a salarizării, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027, remunerațiile politicienilor cocoțați în funcții publice de top vor crește enorm în comparație cu alte categorii sociale. Nicușor Dan a transmis ieri că în … - Guvernul retrage statutul de utilitate publică al asociației conduse de Adrian Năstase
Guvernul va adopta în ședința de azi proiectul de Hotărâre pentru retragerea statutului de utilitate publică recunoscut Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (A.D.I.R.I.), prezidată de fostul premier Adrian Năstase.Proiectul, elaborat de Ministerul Afacerilor Externe, condus de Oana Țoiu, invocă neîndeplinirea obligațiilor legale de raportare și lipsa activității care a stat la baza recunoașterii … - JAF din bani publici! Vouchere de vacanță și sporuri de doctorat fără număr date de Adrian Câciu la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Un raport recent al Corpului de Control al prim-ministrului a evidențiat faptul că fostul ministru PSD al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a acordat anumitor angajați o serie de bonusuri ilegale. 40 de salariați au beneficiat ilegal de vouchere de vacanță În raportul Corpului de Control al prim-ministrului (vezi documentul) se menționează că „La nivelul … - Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări UE, printre care și România, vor să vâneze aceste păsări
Europa a depus eforturi timp de aproape jumătate de secol pentru a salva cormoranul, o specie de pasăre acvatică, de la pragul dispariției. Însă 10 țări din UE, printre care și România, consideră acum această pasăre o amenințare care trebuie ținută sub control. Aduși în pragul dispariției de vânători și pesticide în anii 1970, acești …




