Internațional

Vladimir Putin a vizitat cartierul general militar din regiunea Herson

Preşedintele rus Vladimir Putin a participat la o întâlnire a comandamentului militar din regiunea din sudul Ucrainei Herson, deţinută parţial de Rusia, a anunţat azi Kremlinul, conform Agerpres.

Vladimir Putin a primit rapoartele comandanţilor forţelor aeriene şi grupului armat „Dnepr” (Nipru), precum şi ale altor ofiţeri superiori, care l-au informat despre situaţia din regiunile Herson şi Zaporojie, ambele proclamate de Moscova parte a Rusiei.

Trupele ruse s-au retras din Herson, capitala regională, în noiembrie anul trecut, consolidându-şi poziţiile pe malul opus al fluviului Nipru în aşteptarea contraofensivei ucrainene.

Vladimir Putin a vizitat de asemenea sediul Gărzii Naţionale din regiunea Lugansk (estul Ucrainei), o altă parte a Ucrainei anexată de Moscova anul trecut.

Kremlinul nu a precizat când a participat Vladimir Putin la reuniunea comandamentului militar.

La întâlnirea de la sediul „Dnepr”, Putin a cerut armatei să-şi exprime părerea cu privire la situaţia din direcţiile Herson şi Zaporojie şi să facă schimb de informaţii, potrivit agenţiei oficiale de presă RIA.

Ultima dată Putin a vizitat regiuni ucrainene controlate de Federaţia Rusă la 19 martie, când a ajuns la Mariupol.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button