O tânără a fost arestată după ce a bătut patru polițiști, trei agenți de securitate și alte două persoane într-un local din Constanța

O tânără de 22 de ani din Constanţa a fost arestată preventiv luni pentru 30 de zile după ce vineri seara a bătut patru polițiști, trei agenți de securitate și alte două persoane, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă judecătoria Constanța.
Conflictul a început într-un local din Constanța, explică procurorii. Pe fondul unor neînțelegeri spontane, tânara de 22 de ani a tras-o de păr și a lovit-o cu pumnii și picioarele pe prima persoană, iar celei de-a doua i-a dat cu un pahar în cap.
Alertați, la fața locului au ajuns trei agenți de securitate. Unul a fost mușcat de antebraț, altul a primit un picior în cap, iar al treilea a fost lovit în testicule.
Chemați și ei să intervină, trei polițiști locali au reușit să o ducă pe tânără la sediul Poliției, unde, pe rând, au fost zgâriați, loviți în abdomen și în picioare.
Oamenii legii au condus-o apoi către o altă secție de poliție, unde a fost chemată o ambulanță pentru ca femeia să fie testată pentru depistarea eventualului consum de substanțe cu efect psihotrop.
În momentul în care un agent de la Poliția Națională a vrut să o urce în ambulanță, femeia l-a lovit și pe acesta în stomac și în piept, conform procurorilor.
Comunicatul Parchetului Judecătoriei Constanța
„La data de 13.09.2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 zile a inculpatei I.L.I., în vârstă de 22 ani, cercetată pentru comiterea a:
– 4 (patru) infracţiuni de ultraj, fapte prevăzute şi pesepsite de art. 257 alin. 1 și 3 Cod Penal, în referire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 1 Cod Penal,
– 2 (două) infracțiuni de lovire sau alte violențe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 193 alin. 1 Cod Penal, și
– o infracțiune de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 Cod Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.
Propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa, fiind emis pe numele inculpatei I.L.I. mandatul de arestare preventivă, în baza căruia aceasta a fost depusă la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Constanţa.
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate se rețin următoarele:
– în data de 11.09.2020, în jurul orei 21:20 numita I.L.I., în timp ce se afla în incinta unui local din mun. Constanţa, în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată D.M.D., a tras-o pe aceasta de păr, și a lovit-o cu pumnii și picioarele, totodată aruncând cu un pahar înspre persoana vătămată B.S.G., aceasta fiind lovită cu paharul în zona capului. În acest context, persoana vătămată D.M.D. a apăsat butonul de panică, iar după sosirea agenților de securitate, inculpata I.L.I. l-a mușcat de antebrațul stâng pe martorul U.C., l-a lovit cu piciorul în cap pe martorul C.N.V., iar pe martorul A.R.M. l-a lovit cu piciorul în testicule, toți trei agenți de securitate în cadrul unei societăţi private.
În acest timp, la fața locului au venit trei lucrători din cadrul Poliției Locale Constanța, iar în momentul în care s-a încercat imobilizarea inculpatei și ulterior imobilizării și încătușării, aceasta a zgâriat-o cu unghiile pe antebrațul stâng pe persoana vătămată R.A.M., polițist local, și a lovit-o totodată cu capul în zona pometelui stâng.
La fața locului a fost solicitată și intervenția unui echipaj de poliție națională care a ajutat la introducerea în autospeciala poliției locale a inculpatei I.L.I., iar după conducerea la sediul Poliției Locale Constanța, în timp ce se aflau în interior aceasta a lovit-o cu piciorul în mână pe persoana vătămată U.V., polițist național.
Ulterior acestui eveniment, în timp ce se afla tot în interiorul sediului Poliției Locale Constanța, inculpata I.L.I. l-a lovit cu piciorul în zona abdomenului pe martorul M.G.C., polițist local, iar la scurt timp a lovit-o cu picioarele în zona membrelor inferioare pe martora C.O.R., polițist local.
La un moment dat, inculpata I.L.I. a fost condusă la sediul Secției 4 Poliție Constanța, ocazie cu care s-a solicitat și intervenția unui echipaj medical având în vedere starea de nervozitate și agitație excesivă a acesteia, existând suspiciunea că a consumat substanțe cu efect psihotrop. În timp ce era introdusă în ambulanță și așezată pe targă, inculpata I.L.I. a lovit-o din nou cu picioarele în stomac și piept pe persoana vătămată U.V., polițist național.
De asemenea, pe tot parcursul derulării evenimentelor, inculpata I.L.I. a amenințat toate persoanele menționate anterior, le-a adresat injurii și cuvinte jignitoare și le-a scuipat.
Cercetările vor fi efectuate în continuare de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpata I.L.I..
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.”
- Diana Șoșoacă, transportată la spital după un accident rutier. Poliția a deschis o anchetă
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a fost implicată joi într-un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu, în Sectorul 6 al Capitalei. Lidera partidului se afla în autoturism în calitate de pasager și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentul s-a produs în jurul orei 14:35, după ce … - O directoare adjunctă din cadrul ONJN a fost reținută de DNA: E acuzată de luare de mită în formă continuată
O directoare din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc a fost reținută de DNA. Procurorii o acuză de mai multe acte de luare de mită. Femeia ar putea sta după gratii 30 de zile, însă deocamdată a fost reținută pentru 24 de ore. De ce este acuzată directoarea Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de … - Fritz, la un pas să rămână fără mandatul de primar
Legea ANI a primit raport favorabil joi din partea Comisiei juridice din Senat, după ce a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților. Discuțiile au devenit aprinse în momentul în care a ajuns la dezbatere un amendament PSD despre care USR susține că are scopul de a îl înlătura pe Dominic Fritz de la conducerea Primăriei … - Banii cash ținuți în casă de demnitari nu vor mai apărea în declarația de avere
Parlamentarii, miniștrii și primarii, printre alții, nu vor fi obligați să-și treacă în declarația de avere sumele de bani cash pe care îi dețin în casă, conform unui amendament adoptat joi de Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului. În forma adoptată miercuri de Camera Deputaților, legea integrității prevedea în declarația de … - SONDAJ: Jumătate dintre români cer alegeri anticipate. 70% spun că țara merge într-o direcție greșită
Majoritatea românilor privesc cu neîncredere modul în care sunt cheltuiți banii europeni pentru înarmare. Un barometru Avangarde realizat în perioada 22-27 iulie 2026 arată că 53% dintre respondenți se declară în dezacord cu decizia de a semna contracte de circa 5,7 miliarde de euro din programul SAFE cu o singură companie, germana Rheinmetall, fără licitație …




