Social

Inflația, în scădere luna trecută. Însă serviciile și alimentele s-au scumpit

Rata anuală a inflației a scăzut la 8,2 % în luna iulie, de la 10,42 % în iunie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar mărfurile alimentare cu 5,03%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS), scrie Agerpres.

„Indicele prețurilor de consum în luna iulie 2026 comparativ cu luna iunie 2026 a fost 100,58%. Rata inflației de la începutul anului (iulie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 4,4%. Rata anuală a inflației în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025 a fost 8,2 %. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2025 – iulie 2026) față de precedentele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) a fost 9,8 %”, se precizează în comunicatul INS.

Potrivit sursei citate, indicele armonizat al prețurilor de consum în luna iulie 2026 comparativ cu luna iunie 2026 a fost 100,42 %. Rata anuală a inflației în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost 8,2%.

Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2025 – iulie 2026) față de precedentele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 8,8 %.

Cele mai mari scumpiri în iulie 2026 față de luna precedentă s-au înregistra la motorină (4,64%), energie electrică (4,43%) și la tutun/țigări (2,51%), potrivit Economica.net.

La servicii, majorarea prețurile s-a simțit în transportul aerian (18, 73%) și la poştă şi telecomunicaţii (2,53%).

În cazul alimentelor, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut la cafea (19,47%), ouă ( 13,9%) și carnea de vită (11,67%). Scumpiri s-au înregistrat și în cazul laptelui de vacă (11,28%) și a băuturilor spirtoase (8,87%). Prețul motorinei s-a majorat cu circa 31% în ultimul an, în timp ce benzina e mai scumpă cu 23% față de anul trecut, conform Profit.ro.

Scumpirile de la facturile de la energie din iulie 2025 au dus la o creștere importantă a inflației, care a fost urmată de majorarea accizelor și cotelor TVA din luna august.

Aceste majorări nu vor mai fi luate de acum înainte în calculul ratei anuale, ceea ce va aduce o scădere a ratei inflației, potrivit Profit.ro. Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2026 și anticipează că aceasta va ajunge la 2,9% la sfârșitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în luna mai de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button