Știrile 60m.RO

MAI, sancţionat pentru discriminare

Ministerul Afacerilor Interne, Andrei Caramitru și un cadru didactic au fost sancționați de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Deciziile au fost anunțate în ședința de miercuri a consiliului.

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a decis să sancționeze cu avertisment MAI deoarece nu a stabilit reguli de participare la Sărbătorile Pascale din anul 2020 pentru toate cultele creștine recunoscute de lege, ceea ce reprezintă faptă de discriminare. De asemenea, CNCD îi recomandă Ministerului Afacerilor Interne ca, în viitor, să respecte obligația de echidistanță față de toate cultele recunoscute din România și să stabilească reguli nediscriminatorii în exercitarea dreptului la libertatea conștiinței.

Tot în ședința de miercuri, un cadru didactic a fost amendat cu 2.000 de lei pentru utilizarea termenului de „țigancă păgână” față de o elevă și pentru sancționarea elevei cu nota 3 pentru refuzul de a intra într-o biserică, ceea ce reprezintă faptă de discriminare multiplă și încalcă dreptul la demnitate.

În ședința de miercuri, a fost amendat cu 5.000 de lei și Andrei Caramitru care a postat pe Facebook, un mesaj considerat a fi discriminatoriu.

„Eu de azi mă dezic oficial de Organizația BOR. Am fost botezat ortodox. Nu sunt ateu, sunt un om spiritual. Dar toată chestia asta numită BOR este doar o organizație criminală, retrogadă, retardată, coruptă. Și ortodoxia ca rit creștin a devenit un coșmar rusofon criminal. Care ne ține în afara civilizației. Și nu are NICI o legătură cu Biblia și cu credința. NICI UNA. E un ISIS. O sectă demonică. Așa că de azi oameni buni – EU NU O SĂ MAI CALC NICIODATĂ ÎN VREO BISERICĂ ORTODOXĂ. Oricine își face nuntă, botez etc. acolo – eu nu o să vin. Și nu voi mai interacționa vreodată cu vreun angajat al acestei organzații. Punct”, a scris Caramitru pe Facebook, potrivit CNCD.

Nu în cele din urmă, CNCD a stabilit faptul că, evacuarea unei petente din imobilul în care a conviețiuit mai bine de 25 ani în concubinaj, după decesul partenerului, poate avea efecte discriminatorii în lipsa unor prevederi legale care să reglementeze regimul juridic privind conviețuirea acestor cupluri de sex diferit.

  • Bolojan râde de români: „Nu două posturi de vicepremieri în plus vor face diferența”
    Într-o declarație care trădează aroganță și dispreț față de contribuabili, Ilie Bolojan a minimalizat problema celor cinci vicepremieri din Guvern, afirmând senin că „nu două posturi în plus vor face diferența”. Cu alte cuvinte, pentru Bolojan, nu contează că statul își umflă burta cu funcții inutile, plătite din buzunarul românilor care abia își plătesc facturile. …
  • Pierdem aproape 8 miliarde de euro din PNRR. Guvernul are doar probleme, nu soluții.
    România riscă să piardă aproape 8 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență. Banii sunt acolo, disponibili pentru spitale, autostrăzi și linii de cale ferată, dar guvernul nu este în stare să-i atragă. Incapacitatea administrativă și lipsa de reforme au transformat un plan istoric într-un eșec național. În timp ce alte state …
  • Pierdem miliarde din PNRR pentru că funcțiile se dau politic. Pro-europenii neglijează condițiile impuse
    România riscă să piardă miliarde de euro din PNRR nu pentru că nu ar avea nevoie de spitale, autostrăzi sau digitalizare, ci pentru că guvernanții tratează totul ca pe o pradă de partid. Condițiile impuse de Comisia Europeană sunt clare: reforme reale, transparență, conducere profesionistă la companiile de stat. Ce oferim noi? Numiri politice, nepotism …
  • Țeapă de la Nicușor Dan: bursele tinerilor sunt tăiate, pensiile speciale rămân intacte
    Studenții din România tocmai au aflat ce înseamnă „noua reformă” promisă de Nicușor Dan: se taie bursele, se strâng curelele pentru tineri, dar privilegiile celor care au prins funcții grase rămân neatinse. Este o lovitură directă dată viitorului acestei țări, sub masca „responsabilității bugetare”. În timp ce universitățile trag semnale de alarmă și tinerii se …
  • Iohannis ne-a lăsat moștenire pe Nicușor și Bolojan
    După zece ani de tăcere strategică, turism de lux și promisiuni goale, Klaus Iohannis ne oferă „moștenirea” sa politică: Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Doi oameni fără viziune, promovați nu pentru că ar avea soluții, ci pentru că sunt ușor de controlat și perfect adaptați unui sistem care mimează reforma, dar conservă privilegiile. Nicușor a …
Back to top button