Veste pentru milioane de români! A crescut de la 500 de lei la 1.200 lei! Mai mulţi bani de la stat

Milioane de români primesc o veste excelentă din Senatul României. O propunere legislativă care prevede o creştere majoră a unui indicator folosit la stabilirea multor dintre sumele de bani primite de români din partea statului tocmai a primit votul senatorilor. Legea merge acum în Camera Deputaţilor.
Plenul Senatului a adoptat, marţi, o propunere legislativă potrivit căreia valoarea indicatorului social de referinţă creşte de la 500 de lei la 1.200 lei.
“Valoarea indicatorului social de referinţă este de 1.200 de lei. Valoarea indicatorului social de referinţă se modifică anual prin hotărâre a Guvernului până la data de 31 ianuarie a anului curent în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior”, se arată în proiectul de lege adoptat de senatori.
Potrivit expunerii de motive, indicatorul social de referinţă a devenit, începând din anul 2012, unitate de referinţă în raport cu care se stabilesc cuantumurile beneficiilor de asistenţă socială, iar valoarea lui a rămas de atunci la 500 de lei.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru această iniţiativă, scrie Agerpres.
Ce reprezintă indicatorul social de referinţă?
Indicatorul social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, denumit în continuare indicator social de referință, reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă.
Pe baza acestuia se calculează diverse prestații acordate de stat, cum ar fi indemnizațiile pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, venitul minim garantat, alocațiile pentru copii, etc.
Sursa: www.capital.ro
- Cristian Erbașu anunță zeci de mii de concedieri! | „Gaura” lăsată de Ilie Bolojan și restanțele PNRR bagă în colaps piața construcțiilor!
Constructorii români au de recuperat peste 1 miliard de euro de la statul român pe contracte pe PNRR, iar zeci de mii de muncitori din construcţii şi-ar putea pierde locurile de muncă, dar e posibil să vedem şi scăderi de salarii, a declarat vineri Cristian Erbaşu, directorul general al Construcţii Erbaşu, în cadrul conferinţei ”Provocări … - Cutremur politic la Paris: Stânga radicală a lui Mélenchon oficializează planul de retragere a Franței din NATO și naționalizarea industriei de apărare
Formațiunea politică „La France Insoumise” (Franța Nesupusă), condusă de candidatul prezidențial de extremă stângă Jean-Luc Mélenchon, a detonat o adevărată bombă pe scena internațională. Potrivit programului oficial publicat recent și citat de Politico, partidul a inclus negru pe alb ieșirea din NATO și naționalizarea marilor companii din sectorul apărării drept priorități absolute pentru alegerile prezidențiale. … - Președinta CCR explică motivele invalidării scrutinului prezidențial și compară cazul României cu precedentele din Austria și Bulgaria
Hotărârea fără precedent a Curții Constituționale a României de a anula alegerile prezidențiale din decembrie 2024 a plasat țara noastră sub un reflector global, trăgând un semnal de alarmă uriaș cu privire la impactul tehnologiilor digitale și al inteligenței artificiale asupra proceselor democratice. Declarația îi aparține președintei CCR, Simina Tănăsescu, și a fost făcută în … - Alarmă la companiile de stat: TAROM și Complexul Energetic Oltenia au restructurările în aer. Guvernul forțează renegocieri de urgență cu Bruxelles-ul
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia şi companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârşitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate. Potrivit acestuia, ambele planuri de restructurare ar fi trebuit să se termine, însă … - Lovitură grea pentru mafia combustibililor: Poliția taie „pompa” ilegală din Portul Constanța după un furt de șapte tone de motorină
Poliţiştii din Constanţa au făcut patru percheziţii într-un dosar de delapidare şi tăinuire, iar doi bărbaţi, care lucrează ca manipulanţi într-un depozit din Portul Constanţa, sunt acuzaţi că au facilitat încărcarea ilegală a şapte tone de motorină într-o cisternă din conductele depozitului respectiv. Patru percheziţii în municipiul Constanţa, oraşul Ovidiu şi în Portul Constanţa Reprezentanţii …




