Știrile 60m.RO

Un băiat de 15 ani din Timiș a fost ucis şi îngropat în curtea unei case. Doi adolescenţi, principalii suspecți, au fost reţinuţi

Un adolescent dat dispărut a fost găsit mort în județul Timiș. Din primele informații, principalii suspecți ar fi alți doi minori. Băiatul de 15 ani a fost ucis şi îngropat în curtea unei case din Cenei. Mama lui a anunţat poliţia, după ce băiatul a plecat de acasă cu trotineta şi nu s-a mai întors.

ACTUALIZARE: Potrivit unor surse News.ro, cei care l-ar fi ucis pe băiatul de 15 ani sunt doi adolescenţi de 13, respectiv 15 ani, iar un tânăr de 21 de ani ar fi fost martor la crimă. Din primele date, băiatul de 15 ani ar fi fost ucis cu un topor, pe stradă, în faţa casei băiatului de 13 ani. Trupul victimei a fost dus în grădina din spatele locuinţei, unde băieţii au săpat o groapă şi au pus cadavrul dezbrăcat, iar cu geaca i-au înfăşurat capul.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Poliţiştii acționează miercuri dimineaţă la dezgroparea cadavrului, iar cei doi suspecți, doi adolescenţi, au fost reţinuţi şi sunt audiaţi. Alin Mario Berinde a fost dat dispărut marţi de familie, informează News.ro.

Băiatul plecase de acasă luni cu trotineta şi nu s-a mai întors, iar a doua zi, mama lui a anuntat Poliţia în legătură cu dispariţia băiatului. Poliţiştii au început cercetările. Au găsit mai întâi ghetele şi mai apoi trotineta într-un tufiş. La scurt timp, au descoperit că trupul neînsufleţit al băiatului a fost îngropat în curtea unei case din localitatea Cenei, judeţul Timiş.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button