Turcan: Turismul este o ramură a cărei redresare ne preocupă; sunt în analiză posibilităţi de sprijin

Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că turismul este un domeniu a cărui redresare îi preocupă pe guvernanţi, fiind analizate mai multe variante de sprijin.
„Am transmis la Sibiu mesajul clar de susţinere al Guvernului României. Turismul este o ramură a cărei redresare ne preocupă şi cu privire la care sunt în analiză posibilităţi de sprijin atât cu fonduri guvernamentale, cât şi cu fonduri europene. Este limpede, însă, că România trebuie să garanteze condiţii sigure atât pentru turişti, cât şi pentru operatori şi de aceea Executivul identifică paşi care să garanteze relansarea economică, dar şi siguranţa oamenilor”, a scris Raluca Turcan duminică, pe contul său de Facebook.
Vicepremierul precizează că a avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, cu preşedintele Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu, Alin Chipailă, precum şi cu specialişti din domeniul organizării de evenimente şi al agenţiilor de turism, despre problemele cu care se confruntă în contextul COVID-19.
„Evident, o parte dintre subiecte sunt deja în analiza Guvernului României, iar veştile, garantat, vor fi bune la momentul în care vom finaliza schemele de sprijin. Sunt, însă, şi elemente asupra cărora voi propune o consultare mai largă, de ce nu, chiar la Sibiu. În condiţii categorice de legalitate şi siguranţă vom organiza aici, în următorul interval, cu participarea responsabililor guvernamentali direcţi, încă o dezbatere care să permitâ unui număr mai mare de operatori să ne ofere puncte de vedere cu privire la măsurile din domeniul turistic”, se mai arată în postare.
Sursa: www.agerpres.ro
- Pensiile magistraților explodează: 87% din bani vin din taxele românilor, pensia medie a ajuns la 24.500 lei/lunăÎn 2024, pensiile de serviciu ale magistraților civili au ajuns la un nivel record, cu o pensie medie brută de 24.500 lei lunar. Statul a cheltuit peste 1,6 miliarde lei pentru aceste pensii, dintre care aproape 90% au fost acoperite din taxele și impozitele românilor, în timp ce contribuțiile efective ale beneficiarilor reprezintă doar 12,6%. …
- Nicușor Dan: „Vom fi într-o oarecare suferință în 2026”Președintele Nicușor Dan a declarat că și anul viitor va fi greu, iar abia la finele lui 2026 lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Mediul economic și populația vor avea probleme și anul viitor, dar președintele se arată optimist. „Chiar dacă anumite lucruri s-au făcut în viteză, chiar dacă anumite lucruri se puteau face …
- Partidul S.O.S. pe cale de dispariție: după desființarea grupului de senatori, acum și grupul parlamentar se confruntă cu plecăriCriza din partidul S.O.S. România, condus de Diana Șoșoacă, se adâncește. După ce grupul de senatori a fost desființat în iunie, acum și grupul parlamentar din Camera Deputaților începe să piardă membri. Deputata Andra Claudia Constantinescu a anunțat că părăsește formațiunea, urmând să își continue activitatea ca deputat neafiliat. Partidul S.O.S. România, condus de Diana …
- Aleșii puterii au blocat la votul în plen inițiativa AUR de înființare a unei comisii de control privind anularea alegerilorAleșii puterii au reușit să mai blocheze o inițiativă suveranistă. Solicitarea AUR pentru constituirea unei comisii de control care să cerceteze anularea alegerilor a fost respinsă, astăzi, la votul în plenul Parlamentului, potrivit Realitatea Plus. Tot astăzi, partidul condus de George Simion va depune și o moțiune simplă care îl vizează pe ministrul Educației, Daniel …
- Deputații blochează aflarea adevărului despre anularea alegerilor din 2024. CCR rămâne „stăpână absolută” pe votul românilorUn moment rușinos pentru democrația românească: Parlamentul a respins inițiativa AUR și POT de a crea o comisie de anchetă care să dezvăluie cine a decis și de ce au fost anulate alegerile prezidențiale din decembrie 2024. În aceeași ședință, majoritatea a respins și proiectul ce ar fi limitat puterea Curții Constituționale, lăsând această instituție …