Italia își redeschide granițele

Lovită grav de criza coronavirus, Italia are nevoie mai mult ca niciodată de turiști. Ea devine una dintre primele țări redeschise pentru europenii dornici de vacanță. Bernd Riegert cu detalii din Italia.
Vasele turistice ale companiei navale Stefanato din Casale sul Sile, lângă Veneția, au fost acostate timp de aproape trei luni, interdicția ieșirii din case a oamenilor transformându-se în pauză forțată pentru căpitanii Glauco Stefanato și Nicolas Cortese. „Acum suntem fericiți că în sfârșit putem începe din nou treaba”, spun cei doi.
Prima călătorie, în exclusivitate pentru oaspeții italieni, se îndreaptă spre insulele Burano și Murano în Laguna Venețiană. Chiar dacă începând de miercuri (3 iunie), autoritățile de la Roma permit cetățenilor din UE să intre în Italia, va fi nevoie de mult timp până când primii turiști străini vor reapărea în regiunea Veneția, estimează compania de transport din Casale sul Sile.
„Avem speranță pentru că avem deja o serie de rezervări pentru vară”, spune Aljoska Stefanato, angajat al acestei firme de familie. Compania a supraviețuit, chiar dacă profitul de aproximativ 70.000 de euro a dispărut pur și simplu în trimestrul doi. Alte companii, care transportau în principal germani, austrieci și americani la Veneția, nu au dispus de rezerve suficiente, fiind nevoite să închidă complet.
Doar un sfert din hotelurile din regiune sunt din nou deschise, multe restaurante și baruri rămânând în continuare închise din cauza noilor reguli de igienă, ce necesită mai mult personal și efort. Or, pentru unele firme, reluarea activității nu rentează. Nava turistică a companiei de transport Stefanato trebuie dezinfectată de o companie specializată pentru aproximativ 500 de euro după fiecare tur al zilei. O cheltuială mare pentru.
„Când servim oaspeții, trebuie să purtăm măști. Nu este chiar așa de ușor. Trebuie să te obișnuiești cu asta”, spune Aljoska Stefanato. Veneția și insulele din lagună vor fi din nou aglomerate la sfârșit de săptămână. Italianii profită de ocazie pentru a merge în excursii, după trei luni în care nu li s-a permis să călătorească în propria țară.
Însă va dura ceva timp până când plajele din Rimini sau zonele de camping de la Lacul Garda se vor umple de turiști din Germania sau Austria. Turiștii trebuie să se simtă în siguranță. „Resuscitarea turismului este una dintre cele mai importante sarcini ale guvernului”, a declarat Teresa Coratella de la think-tank-ul European Council on Foreign Relations din Roma pentru DW. „Nu este vorba doar de călătorii în Italia, ci și la nivelul întregii UE. Țările de destinație nu ar trebui să își facă acum concurență”, a spus Teresa Coratella.
Sursa: www.ziare.com
- Colaps în Capitală: Bucureștenii riscă să rămână în frig și fără apă caldă din cauza avariei continue din rețeaua de termoficare
Sistemul de termoficare din Capitală a atins cote de avarie alarmante: pierderile din rețea au ajuns la un volum uriaș de 1.860 de tone de apă pe oră, forțând centralele să compenseze continuu această pierdere. Electrocentrale București (ELCEN) trage un semnal de alarmă și avertizează că suprasolicitarea extremă a instalațiilor riscă să paralizeze nu doar … - Ultimatum istoric la nivel european: Cancelarul Friedrich Merz amenință cu blocarea bugetului UE dacă statele membre refuză să finanțeze Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat că va bloca următorul buget al UE, care se întinde pe șapte ani, dacă toate statele membre nu se angajează să ofere sprijin financiar Ucrainei în 2027 și în anii următori. Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat că va bloca următorul buget al UE, care se întinde pe șapte … - Tribunalul București a decis plasarea lui Călin Georgescu în arest la domiciliu. Măsura poate fi contestată la Curtea de Apel
Tribunalul București a hotărât luni, 9 noiembrie, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Călin Georgescu, scrie Europa.fm. Decizia magistraților nu este însă definitivă și poate fi contestată de procurori la Curtea de Apel București (CAB). Aflat în spatele gratiilor din 29 septembrie sub acuzația de înșelăciune cu un prejudiciu de … - Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit luni la București, într-un moment critic marcat de escaladarea tensiunilor de securitate în regiunea Mării Negre. Șefa Executivului european a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan, agenda consultărilor fiind urmată de o serie de declarații comune de presă. Turneul diplomatic de la București, … - Tragedie de proporții în Turcia: explozie devastatoare la o fabrică de oțel/ 6 persoane au murit și 12 au fost rănite
UPDATE 9 noiembrie, ora 15.38: Bilanțul victimelor e mai mareȘase persoane au murit și 12 au fost rănite. Încă alte zece persoane sunt căutate de echipele de salvare. ȘTIREA INIȚIALĂ: O explozie produsă luni la o fabrică de prelucrare a fierului și oțelului din vestul Turciei s-a soldat cu 3 morți, 10 dispăruți și alți …




