Traian Băsescu supărat că nu i s-a mărit anual pensia specială

Traian Băsescu este foarte supărat că statul român nu i-a indexat anual pensia specială colosală de care dispune. El spune că se simte furat.
Sigur că a generalizat puțin și a adus aminte și de cei mulți și proști, cei cu pensii de mizerie, cei de care nu i-a păsat când era președinte și avea guvernul lui.
Dar în politică ipocrizia este la ea acasă și de multe ori face mână bună cu prostia.
„Pensionarii batjocoriţi şi înşelaţi!
Fiecare pensionar este furat de guvernul PNL şi fostul guvern PSD care v-a păcălit cu legea Olguţei, în medie cu 904 RON în anul 2020. Liberalii încă mai au scuza crizei, dar Olguţa şi Dragnea au planificat furtul înainte de declanşarea crizei;
Total bani furaţi din buzunarele celor 5,16 milioane pensionari în anul 2020 – 4.664.640.000 RON sau 965.763.975 EURO;
De patru ani atenţionez că pensionarii sunt furaţi ca-n codru prin neaplicarea indexării la 1 ianuarie a fiecărui an aşa cum cere Legea 263 din 2010.
Din păcate liderii aleşi sau autointitulaţi ai pensionarilor au prins gustul statului la televizor unde fără ruşine nu mai prididesc să lingă orice excroc de politician care îi bagă în seamă.
Plăcerea de a linge la politicieni şi de a se da în stambă la tv-uri îl plătesc reprezentanţii pensionarilor înşelându-şi fără scrupule camarazii pensionari.
Concluzii raportate la pnsia medie din 2019 care a fost 1292 RON/lună
1.Dacă la 1 ianuarie se aplica indexarea cu inflaţia cumulată cu 50 la sută din creşterea salariului mediu brut ar fi trebuit aplicată o creştere de 136 RON/lună cee ace la nivelul a 12 luni ar fi însemnat 1.632 RON/an la nivelul pensiei medii.
2.Prin creşterea valorii punctului de pensie cu 14 la sută, începând cu 1 sepembrie va fi o crestere de 181 RON/lună însemnând o creştere cumulate în anul 2020 de 724 RON/lună.
3.Banii furaţi de guvern fiecărui pensionar anul acesta în lipsa aplicării indexării la 1 ianuarie la schimb cu creştere punctului de pensie cu 14 la sută : 1632 RON – 724 RON egal 908 RON
4.Dacă de la 1 ianuarie se aplica indexarea, creşterea cu 136 RON a pensiei medii, ar fi însemnat procentual o creştere cu 10,5 la sută a pensiei medii. Acum pricepeţi dragi pensionari cât v-a înşelat Olguţa cu promisiunea de 40 la sută de la 1 septembrie 2020 când de fapt voi aveaţi dreptul conform Legii 263 din 2010 la o indexare de 10,5 la sută de la 1 ianuarie 2020?
Date utilizate în analiză din sursă INS şi Guvern:
-salariul mediu brut în anul 2019 – 5163 RON;
-salariul mediu brut în anul 2018 – 4162 RON;
-inflaţie în anul 2019 – 3,8 la sută;
-pensia medie în anul 2019 – 1292 RON;
-valoare punct pensie până la 1 septembrie 2020 – 1265 RON;
-valoare punct pensie ăncepând cu 01.septembrie 2020 -1400 RON
-jumătate din creşterea salariului mediu brut în 2019 – 6,7 la sută”
- Accident produs în Capitală de un tânăr care nu avea permis, era beat, iar maşina era furată
Un tânăr de 25 de ani a produs un accident rutier pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei, iar poliţiştii au descoperit că el nu avea permis de conducere, consumase alcool, iar maşina era furată. Conform unui comunicat al Poliţiei Rutiere, citat de Agerpres, joi noapte, în jurul orei 00:05, Brigada Rutieră București a … - VIDEO: Klaus Iohannis, borfașul care a protejat mafiile
Fostul procuror-șef al DNA, Crin Bologa, care apare în documentarul Recorder „Justiție capturată”, povestește că a avut o întrevedere cu Klaus Iohannis după ce aleșii din Comisia juridică din Parlament primeau mesaje pe telefon atunci când s-au modificat legile justiției, potrivit unui videoclip distribuit de Clujust.ro. Potrivit lui Crin Bologa, Klaus Iohannis i-a spus că … - Trump a anunțat taxe vamale pentru opt țări europene care s-au opus anexării Groenlandei
Președintele Donald Trump a anunțat, într-o postare pe rețeaua Truth Social, că impune taxe vamale de 10% pentru opt țări europene care se opun intenției SUA de a cumpăra Groenlanda. Nivelul taxei va fi crescut la 25% de la 1 iunie 2026, dacă nu se ajunge la un acord privind achiziția insulei, spune președintele american. … - Protest la Copenhaga împotriva ambițiilor lui Trump în Groenlanda. Mesajul manifestanților: Make America go away
La protestul din capitala Danemarcei participă mii de oameni. Manifestanții își strigă nemulțumirea față de intenția lui Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, de a prelua Groenlanda. Manifestanții țin în mâini steaguri groenlandeze și daneze și scandează în Piața Primăriei din Copenhaga. Ei au scandat numele Groenlandei în groenlandeză, ”Kalaallit Nunaat!”, relatează reporterii AFP, … - Ilie Bolojan a fost salvat de furia protestatarilor din Botoșani de SPP. A fugit pe ușa din spate a primăriei
Premierul Ilie Bolojan a avut o zi grea la Botoșani. Fusese huiduit și la Iași, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale, însă n-a scăpat de admonestări nici la Primăria Botoșani. În ultimă instanță, pentru a-i evita pe protestatarii care au pichetat primăria, SPP-ul a recurs la o metodă extremă. L-a scos pe premierul României prin spatele instituției. … - În slujba hoților! Curtea Constituțională, o instituție capturată de borfași
Curtea Constituțională a României este, prin definiție, o autoritate autonomă politico-jurisdicțională. Este jurisdicțională prin atribuțiile sale (controlul constituționalității legilor, soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională, validarea unor proceduri fundamentale ale statului) și este politică prin modul de compunere, judecătorii fiind numiți exclusiv de actori politici. Trei sunt numiți de Președintele României, trei de Camera Deputaților … - Alertă meteo emisă de ANM pentru București. Cât de frig va fi în Capitală următoarele zile
Bucureștiul se află sub atenționare cod galben de ger până luni, 19 ianuarie, la ora 10.00. Cel mai frig va fi noaptea și dimineața, cu temperaturi ce vor atinge -12 grade. Potrivit ANM, sâmbătă, în Capitală, vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineața și noaptea. Cerul, mai mult senin ziua va avea înnorări în … - The Guardian: Europa trebuie să îi țină piept lui Trump. Amenințarea care poate distruge NATO
Cererile din ce în ce mai ostile ale președintelui SUA de a controla Groenlanda ar putea obliga UE să tragă o linie. O încercare a SUA de a anexa teritoriul ar putea distruge alianța transatlantică NATO, avertizează oficialii citați de The Guardian. Liderii europeni au acceptat cererile lui Trump timp de aproape un an. Acesta … - Cine e senatorul care a propus taxarea bolnavilor de cancer
Gheorghe Vela, senator POT, a intrat în atenția publică în ultimele zile după ce a inițiat un proiect de lege prin care introduce o coplată de până la 5% pentru tratamentul persoanelor oncologice. Mai exact, senatorul vrea ca persoanele care suferă de cancer să suporte până la 5% din costurile cu tratamentul. În prezent, pacienții … - Cum a ajuns Primăria Capitalei să cumpere spațiu verde la preț de apartament la cheie și să-l lase în paragină
Cu aproape 50 de milioane de euro din bani publici, Primăria Capitalei a cumpărat mai multe terenuri pe care se află astăzi Parcul Verdi. Rezultatul, la 7 ani distanță: un parc lăsat în paragină. Cu ce ne-am ales? 9 bănci. 9 coșuri de gunoi ruginite. 7 stâlpi de iluminat nefuncționali – și doar 2 care merg. … - Pactul mafiot care a oprit anchetele de mare corupție. „Politicienii au nevoie de liniște!”, i-a spus președintele României fostului șef al DNA, Crin Bologa
Pentru prima dată, un fost oficial al statului român din perioada adoptării ultimei forme a legilor Justiției descrie cum a fost realizat textul acestora, cum au fost adoptate și cine este cel care a decis stoparea anchetelor de mare corupție. Procurorul-șef DNA din perioada 2020-2023, una marcată de pandemie și invadarea Ucrainei de către Rusia, … - ‘Nu vă atingeți de Groenlanda’: azi sunt anunțate manifestaţii de amploare la Copenhaga și Nuuk
Manifestaţii importante sunt prevăzute, sâmbătă, în mai multe oraşe din Danemarca şi în capitala Groenlandei, Nuuk, pentru a protesta faţă de ambiţiile teritoriale ale lui Donald Trump, care continuă să-şi afişeze intenţia de a cuceri Groenlanda, relatează AFP, citat de news.ro. Pe reţelele de socializare, mii de persoane şi-au manifestat dorinţa de a participa la mitingurile … - VIDEO Chinezii construiesc super arma care va schimba modul în care se poartă războaiele: Doar lățimea este de 684 de metri
China intenționează să lanseze o navă-mamă gigantică în spațiu până în 2040. Această armă spațială ar putea transporta până la 88 de rachete hipersonice și ar putea deschide o nouă dimensiune în război. China has released a concept video of it’s 100,000-tonne-class Nantianmen Orbital Strike Carrier. pic.twitter.com/piZx5aiX90— News IADN (@NewsIADN) January 14, 2026 Chinezii construiesc ”Poarta Cerului de … - Autostrăzile Iaşi-Ungheni şi Suceava-Siret trebuie să fie finalizate până în 2030
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Iaşi, că finanţarea pentru cele două capete de autostradă din Moldova – Iaşi-Ungheni şi Suceava-Siret, a fost aprobată de Comisia Europeană, proiectele fiind considerate esenţiale pentru conectivitatea regiunii şi pentru componenta de apărare. „În primul rând, vom discuta despre cum punem în practică cel mai important proiect de … - Justiția își bate joc de români. CCR și Curtea de Apel, amânări sincron pe două decizii cruciale
Curtea de Apel București a amânat din nou nou pronunțarea unei decizii în ceea ce privește cererile de suspendare formulate de avocata Silvia Uscov, membră AUR, împotriva numirii a doi judecători CCR, Dacian Dragoș și Mihai Busuioc. Judecătoarea Olimpiea Crețeanu a stabilit un nou termen pe 30 ianuarie. Amintim că Dacian Dragoș a fost numit …