Oficial al unui land din Germania: „Virusul a fost adus de români și bulgari”

Românii și bulgarii sunt la originea unor focare de coronavirus din Germania, nu măsurile de relaxare, spune un oficial din această țară. Premierul landului Renania de Nord-Westfalia susține că muncitorii români și bulgari au adus virusul, care apoi s-a răspândit din cauza condițiilor în care sunt cazați și în care muncesc.
Reacția sa vine după apariția unui nou focar într-un abator din această regiune. Cel puțin 400 de muncitori de aici au fost depistați pozitiv, ceea ce a dus la suspendarea activității unității și la închiderea școlilor din zonă.
Sute de angajați ai abatoarelor din Germania s-au îmbolnăvit până acum, iar numărul mare de infectări a provocat proteste ale sindicatelor din domeniu.
„Ce spune acest focar despre măsurile de relaxare de până acum?” a fost întrebat de jurnaliști Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord Westfalia.
„Asta nu spune nimic despre relaxare, pentru că virusul a fost adus de români și bulgari. Așa se va întâmpla peste tot. Avem peste tot în Germania măsuri (n.r. de relaxare) similare. Am avut cazuri de infectare pe o plantație de sparanghel din Bavaria acum câteva săptămâni, am avut cazul abatorului Coesfeld. Toate acestea nu sunt cauzate de relaxare, ci de condițiile în care sunt cazați și în care muncesc angajații”, a răspuns oficialul.
Ministerul de Externe a anunțat miercuri că 85 de români care lucrează ca muncitori sezonieri la o fermă din Germania (Bavaria) au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus. Toți au fost plasați în carantină, iar costurile cu hrana și cazarea sunt suportate de către angajator, care acordă și o diurnă zilnică de 50 de euro.
Tot miercuri, MAE a anunțat că un focar de coronavirus a fost depistat în comunitatea de români din Magdeburg, oraș situat la 150 de kilometri de Berlin. Un român de acolo a murit și alți 37 s-au îmbolnăvit.
De la începutul pandemiei, peste 840 români aflați în Germania au fost diagnosticați cu COVID-19, iar opt au murit.
Sursa: www.digi24.ro
- Sfidare de la vârful primăriei: Ciprian Ciucu amenință procurorii DNA și se apără halucinant:”Mita nu se vede în stilul meu de viață!”
Tupeu uriaș din partea lui Ciprian Ciucu! Primarul Capitalei recurge la amenințări la adresa procurorilor care au extins ancheta din dosarul șpăgii! Acesta își motivează delirul prin faptul că mita nu se reflectă în stilul său de viață. Atacurile lui Ciprian Ciucu vin chiar în timp ce ancheta se complică tot mai mult, iar la … - Avertismentul de la Bruxelles care l-a redus la tăcere pe Bolojan: De ce a oprit premierul demis războiul cu Justiția
Ilie Bolojan și-a temperat discursul după decizia Tribunalului București care a suspendat provizoriu hotărârile Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie, în contextul presiunii politice și instituționale generate de criticile la adresa justiției, au declarat surse politice. Potrivit acestora, fostul premier ar fi fost avertizat direct, inclusiv pe filieră europeană, că escaladarea atacurilor împotriva instanțelor … - Revoltă în zootehnie: Crescătorii de oi cer schimbarea șefului ANSVSA și acuză pierderi de 128 de milioane de euro
Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS a lansat un atac fără precedent la adresa conducerii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), acuzând instituția că a gestionat defectuos criza generată de Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) și că a provocat pierderi uriașe fermierilor români. „Opriți mascarada întâlnirilor” Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui … - Fost ambasador SUA, Adrian Zuckerman, critică dur proiectul de la Doiceşti şi deciziile Nuclearelectrica: „Risc de securitate naţională”
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA şi preşedinte Alianţa, organizaţie ce reuneşte foştii ambasadori americani din România şi lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie şi tehnologie – critică dur deciziile luate de Nuclearelectrica în materie de proiecte energetice. Într-o amplă opinie trimisă redacţiei Epoch Times, Zuckerman susţine că Nuclearelectrica a gestionat defectuos proiectele nucleare ale … - Regina contractelor cu statul își îmbogățește și familia: Neagu-Cristescu, paznicul de milioane al statului român
Între ianuarie 2025 și martie 2026, firma Akyle Security SRL a încasat peste 300 de milioane de lei din contracte de pază cu instituții publice. Societatea este controlată de Alexandru Vlad Mihai Cristescu, fiul Mihaelei Elena Neagu, numită ”regina contractelor cu statul”. Alături de Cristescu, în acționariat apare și Robert Constantin Ionescu, fost viceprimar al …



