InternaționalȘtirile 60m.RO

Cei cinci redactori şefi adjuncţi ai principalului cotidian economic rusesc, Vedomosti, au demisionat

Cei cinci redactori şefi adjuncţi ai principalului cotidian economic rus Vedomosti şi-au prezentat luni demisiile, după luni de dispute cu noul redactor şef, pe care îl acuză de cenzură, relatează AFP.

Cei cinci jurnalişti, dintre care unul este angajat al ziarului încă de la începuturile publicaţiei, din 1999, iar ceilalţi de peste 15 ani, „părăsesc ziarul pentru a protesta împotriva numirii lui Andrei Chmarov în funcţia de redactor-şef al publicaţiei”, a afirmat ziarul într-un articol publicat online.

Ziarul a fost cumpărat la sfârşitul lunii mai de către directorul unei agenţii de presă necunoscute numită FederalPress, Ivan Ieriomine.

Însă noul redactor-şef, Andrei Chmarov, a fost numit încă din luna martie, după ce fostul proprietar a anunţat că intenţionează să vândă publicaţia.

De atunci, jurnaliştii au denunţat creşterea cazurilor de cenzură, fie că a fost vorba despre un subiect privind menţinerea la putere a preşedintelui Vladimir Putin, fie un altul cu privire la scăderea popularităţii sale, potrivit unui sondaj al centrului Levada, sau chiar articole referitoare la gigantul petrolier Rosneft.

Redactorii afirmă că vânzarea ziarului este de fapt o preluare a controlului de către acest grup şi a şefului său Igor Sechin, un apropiat al preşedintelui rus.

În mai, o anchetă realizată de Vedomosti, Meduza, Forbes Rusia şi The Bell a dezvăluit că Rosneft „controla” de facto acest cotidian economic şi a putut să aleagă noii săi şefi pentru că banca sa, RRDB (Banca Rusă de Dezvoltare Regională), deţinea datoria proprietarului de la acea vreme, Koudriavtsev.

„În ultimele luni, circa 10 din cei peste 90 de jurnalişti, inclusiv trei şefi de departamente, au părăsit Vedomosti” din cauza „reticenţei lor de a lucra” cu Chmarov, a spus ziarul.

În cei 20 de ani de la sosirea la putere a lui Vladimir Putin, toate canalele de televiziune naţionale private, precum şi numeroase posturi de radio şi ziare, au fost preluate de apropiaţi ai Kremlinului sau au dispărut, notează AFP

Sursa: www.agerpres.ro

  • Administrația Trump va obliga cetățenii din 50 de țări să plătească o garanție de 15.000 de dolari ca să intre în SUA
    Administrația președintelui Donald Trump va impune cetățenilor din 50 de țări să depună o garanție de 15.000 de dolari pentru a solicita intrarea în SUA, a declarat miercuri un oficial al Departamentului de Stat, potrivit Reuters. Oficialul, care a vorbit sub condiția anonimatului, a spus că 12 țări sunt adăugate pe o listă care include …
  • VIDEO: Agajații Complexului Energetic Oltenia continuă să protesteze la Târgu Jiu, după anunțul concedierilor colective
    A treia zi de proteste în Târgu Jiu, salariații Complexului Energetic Oltenia cerând demisia liderilor din conducere și a membrilor din Consiliul de Supraveghere a companiei de stat, în urma anunțului privind concedieri colective. Salariații s-au adunat din nou în fața Companiei pentru a reclama că, de la 1 aprilie, unora dintre ei le expiră contractele …
  • Parlamentul a suspendat toate discuțiile pe bugetul de stat. Suntem conduși de hoți
    Toate discuțiile pe bugetul de stat au fost suspendate pe termen indefinit în Parlament, miercuri seară, „până când liderii coaliției identifică acea soluție de compromis”. Un impas cu care clasa politică nu s-a mai confruntat după Revoluție. Cum s-au poziționat partidele: Bogdan Huțucă, deputat PNL: Mă așteptam la dezbateri tensionate, dar nu mă așteptam să …
  • AUR a votat împotriva acordării de ajutoare pentru mămici și pensionari
    „Trebuie să decidem în baza unui regulament care nu există” – Declarația zilei pe tema ajutoarelor pentru pensionari și familii vulnerabile! Așa cum am scris deja, astăzi a fost un scandal imens în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului, pe fondul votului exprimat pe amendamentul PSD privitor la ajutoarele one-off pentru …
  • Circ în Parlament pe legea bugetului
    Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a convocat, pentru joi, de la ora 10.00, o ședință a liderilor coaliției. Ședința va avea loc în biroul lui Sorin Grindeanu de la Camera Deputaților și a fost invitat inclusiv premierul Ilie Bolojan. Grindeanu a convocat liderii coaliției la o ședință Ședința convocată de Sorin Grindeanu vine în …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button