Florin Cîțu este atacat de PSD de frica DNA

Florin Roman, liderul deputaților PNL acuză PSD că îl atacă pe Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu de frica DNA.
Roman susține că DNA ar putea descoperi încrengături ale membrilor PSD și încălcări de lege ce vizează lucrări publice atribuite și excutate ilegal.
„Urmare a unor constatări şi controale, se configurează tot mai clar modul în care au fost atribuite în mod clientelar, cu încălcarea legii, lucrări scumpe cât Casa Presei, de exemplu pentru reabilitarea faţadei ministerului, dar şi activităţi cu iz ilicit, în activitatea ONAC, unde nepotismul pesedist a fost la ordinea zilei. Spargerea unor grupuri de interese puternic legate de zona PSD, dar şi teama că aceste informaţii vor ajunge pe masa DNA au generat campania de defăimare şi calomniere a ministrului Finanţelor. Tot din zona PSD curg ameninţări referitoare la noi atacuri, în condiţiile în care Florin Cîţu a început ‘deratizarea’ unor Consilii de Administraţie, în care unii membri puşi de PSD fac jocurile în favoarea sponsorilor politici, senatori şi deputaţi, în defavoarea interesului public”, a declarat Florin Roman fiind citat de agerpres.ro.
După ce ministrul de Finanțe a fost acuzat public că ar fi desființat Departamentul juridic al ministerului care ar fi trebuit să se judece cu părinții săi, Florin Roman îi ia apararea acestui și spune că a ministrul ”mișcat a mişcat muşuroiul corupţiei din zona Ministerului de Finanţe a PSD”.
- Generația sufocată de chirii: Cum ajung tinerii să dea jumătate din salariu pe o garsonieră și de ce este urgent sprijinul statului

- Alianța sărăciei PNL-USR prinde contur: Mircea Abrudean vorbește despre formarea unui nou pol neomarxist

- Ipocrizia lui Grideanu, după luxul afișat botezul fiului lui Alfred Simonis: „Inclusiv liderii PSD au sărăcit”

- Misterul milionului pierdut: Traseul internațional al banilor și culisele anchetei DIICOT în dosarul Călin Georgescu

- Nereguli majore în sistemul public de pensii: Plăți ilegale și suspiciuni de eroare la recalcularea a 2,2 milioane de dosare





