Autoritățile ruse îl trimit în judecată pe omul de afaceri moldovean Vladimir Plahotniuc, acuzându-l de spălarea a aproximativ 500 miliarde de ruble rusești

Controversatul Vladimir Plahotniuc, împreună cu omul de afaceri Veaceslav Platon, fostul lider politic al PD, și primarul de Bălți, Renato Usatîi, sunt dați în urmărire internațională de către autoritățile ruse, care au finalizat ancheta privind o schemă financiară prin care cei trei ar fi implicați în spălarea a 500 miliarde de ruble rusești, prin intermediul unei banci din Republica Moldova.
„Departamentul de Investigații al Ministerului de Interne Rus a finalizat ancheta unui dosar penal împotriva a opt membri ai comunității criminale internaționale, care sunt acuzați de retragerea a peste 500 de miliarde de ruble din Federația Rusă, prin tranzacții valutare ilegale”, a transmis Irina Volk, din cadrul Ministerului Rus de Interne, conform tv8.md.
Anchetatorii ruși au stabilit, în cadrul anchetei preliminare că, în perioada iunie 2013 și până la sfârșitul anului 2014, Veaceslav Platon, împreună cu Vladimir Plahotniuc, precum și Alexander Korkin, ultimul arestat mai devreme la Moscova, au dezvoltat un mecanism pentru retragerea fondurilor clienților din sistemul financiar al Federației Ruse.
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc a spus pentru tv8.md că nu comentează informațiile transmise de autoritățile ruse.
„Nu putem noi să comentăm așa ceva. Nu cunoaștem ce e acolo, de unde, cum (…) Nu știm cum sunt avocații în Rusia”, a spus avocatul Vladislav Roșca.
Primarul de Bălți, Renato Usatîi, califică informația publicată de autoritățile ruse drept o răfuială, înaintea alegerilor prezidențiale.
„Tot timpul, în startul campaniei, apare o acuzare. Și acum, aberație organizată de Dodon și unii bețivani din serviciile speciale ale Federației Ruse, cărora nu le-a convenit că Usatîi nu este politician de buzunar al cuiva. Este o răfuială”, a comentat Usatîl, conform tv8.md.
Sursa: www.tv8.ro
- Datoria României atinge un nivel record de 56,1% din PIB în 2025România a înregistrat o datorie publică de 56,1% din PIB în 2025, cel mai ridicat nivel post-pandemic. Deficitul bugetar de aproape 9% și cheltuielile ridicate pun presiune pe stabilitatea financiară. Comisia Europeană avertizează că, fără corecții urgente, datoria ar putea depăși 59% până la finalul anului. Datele statistice arată că datoria publică a României a …
- Masa rotundă AUR la Parlamentul României: „Ne înclinăm cu respect în fața memoriei Basarabiei (1940–2025)Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat la Parlament masa rotundă cu tema: „Ne înclinăm cu respect în fața memoriei Basarabiei (1940–2025) și rememorăm cu durere, dar și cu demnitate, răpirea Moldovei de peste Prut în urma infamului pact Ribbentrop-Molotov”. Evenimentul a adus în prim-plan reflecții istorice, perspective geopolitice și soluții concrete pentru viitorul relației …
- SUA impune verificarea profilurilor de social media pentru solicitanții de viză: Setările trebuie să fie publiceDepartamentul de Stat al SUA introduce noi măsuri stricte pentru verificarea solicitanților de vize F, M și J. Cei care vor să studieze, să muncească temporar sau să participe la schimburi culturale în Statele Unite vor fi obligați să își facă publice profilurile de social media, ca parte a unei proceduri extinse de securitate. Ambasada …
- Petrișor Peiu (AUR): AUR nu acceptă sub nicio formă scurgerea peste graniță a miliardelor de euro de la bugetul statuluiGuvernul Ilie Bolojan îi sfidează cu aroganță pe români menționând achiziționarea rachetelor franțuzești Mistral în programul de guvernare cu care s-a prezentat în fața Parlamentului. Adică este o achiziție cu dedicație, cu câștigătorul cunoscut dinainte, spune liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, într-un comunicat. “Îi punem în vedere prim-ministrului că în conformitate cu prevederile Legii nr. …
- Radu Savopol (HORA): „Dublarea TVA-ului va aduce închiderea a peste 10.000 de afaceri din HoReCa și zeci de mii de concedieri”Radu Savopol, președintele HORA, trage un semnal de alarmă cu privire la impactul devastator pe care l-ar putea avea dublarea TVA-ului asupra industriei ospitalității. Măsura propusă în programul de guvernare al Guvernului Bolojan ar putea duce la închideri masive de afaceri și pierderi semnificative de locuri de muncă, afectând mai ales operatorii care respectă legea. …