Fostul primar al Iașiului, condamnat în dosarul „Amanta” la 5 ani şi 2 luni de închisoare

Magistraţii Tribunalului Iaşi l-au condamnat, marţi, pe fostul primar Gheorghe Nichita la cinci ani şi două luni de închisoare, în dosarul „Amanta”, în acelaşi dosar fiind condamnat la patru ani şi cinci luni fostul şef al Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu.
Decizia judecătorilor Tribunalului Iaşi nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.
Potrivit DNA, Gheorghe Nichita a abuzat de funcţia de primar şi a folosit personal dispozitive din Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta amantă, Adina Samson, o subalternă din Primărie.
Tot marţi a fost condamnat şi fostul director general al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, pentru folosirea în mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt date publicităţii, abuz în serviciu. El are interdicţia de a mai fi poliţist local.
Acesta este cel de-al doilea dosar în care Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Fostul primar se află în detenţie începând din data de 5 august 2020, tot pentru fapte de corupţie. El a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare, după ce ar fi cerut şi primit mită 10% din valoarea proiectului european Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iaşi.
În dosarul cu UTI, Gheorghe Nichita este acuzat de luare de mită. El ar fi solicitat o mită de 1,5 milioane de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a facilita derularea proiectului privind managementul traficului rutier din Iaşi.
Sursa: Digi24
- Escrocul din Clanul Pricopsiților se vrea primar la Capitală
Fostul viceprimar al Sectorului 2, este al patrulea politician care a anunțat că vizează postul de primar al Bucureștiului. Popescu a spus că nu mai face parte din PSD și că are propriile propuneri pentru viitoare proiecte în Capitală. Popescu face parte din Clanul Pricopsiților, o grupare criminală abonată la contracte de sute de milioane … - Mafia robelor: peste 3.000 de magistrați încasează pensii speciale de peste 5.000 de euro lunar fără să fi cotizat la sistemul public
În timp ce milioane de români abia își plătesc facturile și pensiile obișnuite rămân la limita supraviețuirii, o castă privilegiată continuă să trăiască în lux pe banii contribuabililor. Este vorba despre peste 3.000 de magistrați care primesc pensii speciale de peste 5.000 de euro lunar, deși nu au cotizat nici măcar un leu la sistemul … - Datoria României va ajunge în 2028 la aproape 300 de miliarde de euro
România se afundă într-o spirală a împrumuturilor fără precedent. Dacă ritmul actual al datoriei continuă, în doar trei ani vom atinge pragul istoric de 300 de miliarde de euro datorie publică. Statul trăiește pe credit, guvernele se împrumută lunar cu miliarde, iar nota de plată este trecută pe umerii generațiilor viitoare. În 2019, datoria României … - PSD și PNL au mituit electoratul din buget peste orice limită sustenabilă. România este în faliment
Ceea ce vedem astăzi nu mai este guvernare, ci o operațiune de mituire colectivă finanțată din bani publici. PSD și PNL au aruncat cu promisiuni, vouchere și salarii mărite fără acoperire, doar pentru a-și cumpăra liniștea electorală. Rezultatul? România este practic în faliment, iar datoria crește mai repede decât economia. Bugetul a devenit un sac … - Corupția la stat! Loteria Română își plătește șefii din CA mai bine decât Nuclearelectrica
Romatsa plătește 70.000 de lei brut lunar fiecărui membru al CA, Compania Națională de Aeroporturi București dă 69.000 de lei pe lună, iar Monitorul Oficial oferă 47.000 de lei pe lună membrilor din Consiliul de Administrație. Indemnizațiile directorilor pornesc și ele de la 85.000 brut pe lună la Romgaz și Depogaz, conform bazelor de date …