JUSTIȚIE

Justiția eșuată din România: Darius Vâlcov e fugit din țară

Fostul ministru de finanțe Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru trafic de influență și spălarea banilor, nu va ajunge prea curând în spatele gratiilor.

Potrivit unor surse judiciare, Vâlcov s-ar afla de mai mult timp în Italia, țară care deja găzduiește și alți români condamnați definitiv, pe care refuză să-i predea în baza mandatelor europene de arestare.

Potrivit Antena 3, Vâlcov ar avea inclusiv o afacere la Milano.

Condamnarea lui Vâlcov

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să admită apelurile declarate de DNA şi de Darius Vâlcov împotriva deciziei ÎCCJ din februarie 2018 prin care Darius Vâlcov fusese condamnat la opt ani de închisoare.

Instanţa a decis să descontopească pedeapsa de opt ani de închisoare în pedepsele componente: patru ani pentru trafic de influenţă, şase ani pentru spălare de bani şi doi ani pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte.

Magistraţii au decis încetarea procesului penal pornit împotriva lui Darius Vâlcov pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

ÎCCJ a decis condamnarea lui Darius Vâlcov la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani. Instanţa a contopit aceste pedepse, aplicându-i lui Darius Vâlcov pedeapsa cea mai grea, de cinci ani de închisoare, la care se adaugă un spor de un an de închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa de şase ani de închisoare.

De asemenea, instanţa a stabilit menţinerea măsurilor asiguratorii luate faţă de Darius Vâlcov până la concurenţa sumei de 6.200.000 de lei.

Decizia instanţei este definitivă.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button