SĂNĂTATE

INSP anunță că UN SFERT din românii infectați cu coronavirus sunt vaccinați

Peste trei sferturi din cazurile confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 din săptămâna 13-19 septembrie au fost la persoane nevaccinate, în timp ce 91,5% din decesele înregistrate au fost la persoane care nu au făcut vaccinul anti-COVID, relevă raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit Comitetului de coordonare a vaccinării, din raportul INSP reiese că, în săptămâna 13-19 septembrie, 75,8% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

Totodată, 91,5% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

În perioada menţionată, 35,5% din totalul cazurilor s-au înregistrat in Bucureşti, Timiş, Cluj, Ilfov şi Iaşi.

Conform sursei citate, de la începutul pandemiei până în prezent, 1 din 77 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical. De asemenea, 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 57,4% din decese au fost la bărbaţi. 94,5% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

„Trebuie să protejăm persoanele vulnerabile! Doar prin responsabilitate putem reveni la normalitate. Cea mai simplă şi mai la îndemână metodă prin care putem să învingem virusul rămâne vaccinarea”, a subliniat CNCAV.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button