O echipă de arheologi au descoperit un teasc de vin fenician cu o vechime de 2600 de ani

O echipă de arheologi libanezo-germană a descoperit, în urma excavărilor, un teasc de vin fenician cu o vechime de 2.600 de ani în sudul Libanului, a anunţat joi un profesor din cadrul Universităţii Americane din Beirut (AUB), potrivit DPA.
„Este o descoperire foarte importantă întrucât este prima dovadă arheologică a existenţei unei industrii feniciene a vinului în Liban. Ne oferă informaţii despre economia Feniciei”, a adăugat Helene Sader, unul dintre arheologii care a condus echipa.
„Am avut dovezi scrise ale vinului fenician de la Byblos (în nordul Libanului) şi Sidon (în sud), iar acum avem dovezi arheologice referitoare la producţia de vin feniciană”, a spus aceasta.
Cercetările au fost finanţate de AUB, Universitatea Germană din Tubingen şi de Institutul Arheologic German din Berlin.
Presa pentru obţinerea vinului a fost descoperită la Tell el-Burak, la sud de oraşul-port Sidon (în sudul ţării).

„Tell el-Burak a fost mărginit la sud-vest şi sud-est de un zid cu lăţimea de 2,5 metri. La sud de aceste ziduri, am descoperit un teasc pentru vin foarte bine conservat. A fost construit pe versantul dealului”, se precizează într-un comunicat de presă publicat de Universitatea din Tubingen.
În comunicat se mai spune că cercetările de la Tell el-Burak au arătat că strugurii erau cultivaţi pe suprafeţe extinse în localitate.
Experţii presupun că, timp de câteva secole, vinul a fost produs aici pe scară largă.
Vinul avea o semnificaţie deosebită pentru fenicieni, care îl foloseau de asemenea în ceremoniile lor religioase.
Sursa: Agerpres
- Marius Lulea (AUR): trebuie susținută producția, crescută oferta, nu plafonate prețurile. Falimentează firmelePlafonarea prețurilor nu este o soluție reală pentru economie. Ea lovește direct în producători, care nu mai pot acoperi costurile de producție. Adaosul nu înseamnă doar profit, ci și taxe, chirii, salarii și cheltuieli de funcționare. Limitarea acestuia duce inevitabil la falimentul firmelor românești. „Când plafonezi prețurile, nu ajuți pe nimeni pe termen lung. Producătorii …
- Guvernul lovește din nou: Impozitul de 16% revine, românii se pregătesc pentru taxe mai mariDupă opt ani de la reducerea cotei unice de la 16% la 10%, Guvernul decide să revină la vechiul nivel de impozitare. Începând cu 2026, veniturile din dividende, câștigurile din investiții și tranzacțiile cu monedă virtuală vor fi taxate mai dur. În paralel, impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare aproape se …
- Dosar penal după amenințările la adresa lui George Simion: „Nu vom accepta ca libertatea de exprimare să se plătească cu viața”Poliția Română a deschis un dosar penal după amenințările cu moartea primite online de liderul AUR, George Simion. Mesajele violente au apărut în urma participării acestuia la Festivalul Libertății de Exprimare de la Londra și a poziției publice exprimate față de asasinarea activistului american Charlie Kirk. George Simion, liderul AUR, a devenit ținta unor amenințări …
- Petrișor Peiu (AUR): PSD a mințit românii timp de 2 ani și jumătate cu o schemă „provizorie” de plafonare a prețurilor la alimenteSenatorul AUR Petroșor Peiu spune că PSD a mințit românii timp de 2 ani și jumătate cu o schemă „provizorie” de plafonare a prețurilor la alimente, fără să rezolve cauzele reale: energia, combustibilul și monopolul supermarketurilor străine. În loc să-i protejeze pe români, guvernanții din fruntea statului au lovit în producătorii autohtoni, au lăsat importurile …
- Anca Alexandrescu, declarație explozivă: „Suntem sub asediu! Se invocă războiul hibrid pentru restrângerea drepturilor”Anca Alexandrescu a afirmat marți că România ar fi „sub asediu”, printr-un narativ care invocă războiul hibrid și implicarea Rusiei, temă adusă în discuție atât de procurorul general, cât și de lideri politici, precum președintele Nicușor Dan și membri ai USR. Potrivit jurnalistei, acest subiect ar fi folosit pentru a justifica limitarea unor drepturi și …