Linii Telverde dedicate informării cu privire la noul an școlar

Ministerul Educației și Cercetării informează că a înființat două linii Telverde pentru cei interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în anul școlar/universitar 2020-2021.
O linie Telverde – 0800 67 20 31 – va fi pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea procesului instructiv-educativ, în timp ce a doua linie Telverde – 0800 67 20 32 – va fi destinată reprezentanților unităților de învățământ preuniversitar de stat și administrației publice locale, cu scopul de a oferi consultanță în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020, anunță Ministerul Educației printr-un comunicat de presă.
Ministerul precizează că OUG reglementează acordarea de sprijin tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat care vor să aplice pentru achiziția de tablete, pentru uz școlar, cu acces la internet, precum și pentru alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line.
De asemenea, actul adoptat de Guvern prevede și achiziția de echipamente de protecție medicală, dezinfectanți și containere sanitare mobile, achiziții decontate prin fonduri europene.
Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.
Totodată, Ministerul Educației și Cercetării a lansat recent și portalul educatiacontinua.edu.ro, mijloc complementar de informare directă pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, precum și pentru alte categorii de public.
Pe acest site sunt agregate toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același areal tematic, grupate pe cicluri de învățământ/arii de interes.
- Consilierul Ion Enache, pudelul lui George Tuță, făcut praf de locuitorii Sectorului 1: Cel mai infect sector și cea mai proastă conducere
Consilierul local PNL Ion Enache a fost criticat vehement în ultimele zile de locuitorii Sectorului 1, după ce a încercat să se laude pe rețelele sociale cu o plimbare prin sector, prezentată drept preocupare pentru problemele oamenilor. Reacțiile cetățenilor au fost însă extrem de dure, mulți acuzându-l de ipocrizie, promisiuni fără acoperire și lipsă totală … - Frații Dedeman preiau Carrefour. Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacția
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Pavăl Holding intenţionează să preia grupul Carrefour în România, respectiv Carrefour România S.A., Supeco Investment S.R.L., Bringo Magazin S.R.L. şi Columbus Active S.R.L. Ce spune Consiliul Concurenței Autoritatea de concurenţă a analizat, cu toate că activităţile celor două grupuri implicate în tranzacţie nu se suprapun, posibilele efecte ale operaţiunii atât pe … - Aderarea Republicii Moldova la UE va fi decuplată de cea a Ucrainei. La Bruxelles se pregătește terenul
Uniunea Europeană a creat premisele pentru separarea procesului de aderare al Republicii Moldova de cel al Ucrainei, după ce ambele candidate au depășit veto-ul de doi ani al Ungariei și au deschis primul cluster de negocieri. Cele două țări au fost asociate informal încă din primele zile ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care a declanșat cererile succesive … - Baronul Hubert Thuma, ratatul de la CJ Ilfov care s-a făcut de râs la votul pentru cabinetul Veștea
Ceea ce trebuia să fie o demonstrație de forță politică și de influență la nivel înalt s-a transformat într-un fiasco monumental pentru Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov. Încercând să pozeze în marele sforar al Partidului Național Liberal și în garantul noului guvern, Thuma a înregistrat o înfrângere absolut umilitoare la votul din Parlament pentru … - Surse: Ilie Bolojan ar putea fi chemat la audieri, în 3 dosare DNA
Ilie Bolojan ar putea fi chemat să dea explicații în fața procurorilor DNA, spun surse apropiate. În fața anchetatorilor ajung mai mulți grei din PNL. Cipian Ciucu, primarul capitalei este acuzat de luare de mită, iar mâine este așteptat să semneze controlul judiciar. Ilie Bolojan și Dan Motreanu, cei care au coordonat campania electorala a …




