Știrile 60m.RO

Oamenii de ştiinţă au descifrat misterul care înconjoară originea megaliţilor de la Stonehenge

Oamenii de ştiinţă au descifrat un mister care înconjoară de multă vreme monumentul neolitic Stonehenge, identificând locul de origine al multora dintre megaliţii ce alcătuiesc această structură celebră din comitatul englez Wiltshire, graţie unui eşantion ce a fost păstrat timp de mai multe decenii în Statele Unite, informează Reuters.

Testele geochimice arată că 50 dintre cei 52 de megaliţi din gresie de culoare gri-pal, cunoscuţi sub numele de „sarsen”, au o origine comună, aflată la o distanţă de circa 25 de kilometri într-un sit denumit West Woods, la marginea colinelor Marlborough din comitatul Wiltshire, au anunţat miercuri oamenii de ştiinţă britanici.

Acei „sarsen” au fost ridicaţi la Stonehenge în jurul anului 2500 î.e.n. Cel mai mare dintre ei are înălţimea de 9,1 metri. Cel mai greu cântăreşte aproximativ 30 de tone.

„Pietrele sarsen alcătuiesc legendarul cerc exterior şi trilitonul central (două pietre verticale care susţin o piatră orizontală) în formă de potcoavă de la Stonehenge. Sunt uriaşe”, a declarat David Nash, specialist în geomorfologie la Universitatea Brighton şi coordonatorul acestui studiu ce a fost publicat în revista Science Advances.

„Modul în care au fost aduse până în acest sit face în continuare subiectul unor speculaţii. Ţinând cont de mărimea pietrelor, ele ori au fost târâte, ori împinse pe buşteni până la Stonehenge. Nu cunoaştem ruta exactă, dar acum cunoaştem măcar punctul de pornire şi punctul de oprire”, a adăugat David Nash.

Originea pietrelor vinete de la Stonehenge, care au dimensiuni mai mici, a fost depistată în Pembrokeshire, în Ţara Galilor, la o distanţă de 250 de kilometri, însă originea pietrelor „sarsen” sfidase până acum toate tentativele de identificare.

Un eşantion prelevat dintr-o piatră „sarsen”, extras în timpul unei operaţiuni de conservare la sfârşitul anilor 1950, când tije metalice au fost inserate pentru a stabiliza un megalit fisurat, a furnizat oamenilor de ştiinţă o serie de informaţii cruciale. Eşantionul a fost oferit drept suvenir unui bărbat, Robert Phillips, care a lucrat pentru compania implicată în activităţile de conservare şi care se afla la faţa locului în momentul forajului.

Robert Phillips a luat mostra cu el, cu permisiunea autorităţilor britanice, atunci când a imigrat în Statele Unite în 1977, locuind iniţial la New York, apoi în Illinois, California şi, în cele din urmă, în Florida. Robert Phillips, care a murit în acest an, a decis să trimită eşantionul înapoi în Marea Britanie pentru a fi cercetat de oamenii de ştiinţă, în 2018.

Cercetătorii au analizat fragmente din eşantion – testările invazive fiind interzise asupra megaliţilor la faţa locului – pentru a determina amprenta geochimică a pietrei „sarsen” din care fusese prelevat. Amprenta descoperită s-a potrivit cu cea a depozitelor de gresie aflate în West Woods pentru 50 dintre cei 52 de megaliţi de la Stonehenge.

Sursa: www.g4media.ro

  • Gabriel Liiceanu, criticat dur de români după laudele la adresa premierului: „Mă mir că nu l-a comparat pe Moise cu un Bolojan român”
    Filozoful Gabriel Liiceanu a stârnit un val de critici după un editorial în care l-a lăudat pe premierul Ilie Bolojan, text pe care mulți români l-au considerat exagerat și nepotrivit. Pe rețelele sociale, oamenii au ironizat mesajul, unii comparându-l cu odele la comandă din Epoca de Aur, dedicate „marelui cârmaci” Nicolae Ceaușescu. Alții au amintit …
  • AUR va depune o moţiune simplă pe tema politicilor din educaţie
    Parlamentarii AUR vor depune, miercuri, o moţiune simplă pe tema politicilor din educaţie, a anunţat, luni, liderul senatorilor formaţiunii, Petrişor Peiu. „Din păcate, avem o situaţie mult mai grea decât în anii trecuţi în educaţie. Din punct de vedere politic, noi am decis să marcăm această degradare a modului în care statul român tratează educaţia, …
  • IAR 99: Proeuropenii corupți au blocat modernizarea Avioane Craiova
    Modernizarea avioanelor de antrenament IAR 99, un proiect esențial pentru pregătirea piloților români în perspectiva operării aeronavelor F-16, înregistrează întârzieri semnificative, însă reprezentanții sindicali afirmă că societatea Avioane Craiova nu poartă nicio vină. Președintele Sindicatului Liber din Avioane Craiova, Victor Peța, a solicitat intervenția ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, pentru a preveni penalizările care ar putea …
  • Fermierii din Polonia au blocat granița cu Ucraina
    Fermierii polonezi au blocat în weekend punctul de control Medika-Shehyni, potrivit RBC.ua. Informațiile cu privire la protest au apărut pe pagina de Telegram a Serviciului de Grăniceri de Stat din Ucraina. „Astăzi, la ora 12:50, protestatarii polonezi au blocat traficul în fața punctului de control Medika (vizavi de Shehyni, în Ucraina). Restricțiile se aplică doar camioanelor și …
  • Eșec răsunător: metroul din Cluj rămâne fără bani din PNRR. Boc și ministrul transporturilor, acuzați de incompetență
    Proiectul metroului din Cluj, prezentat ani la rând ca o mare realizare a administrației Emil Boc, s-a prăbușit. Ministerul Transporturilor a confirmat oficial că lucrările nu mai pot fi finanțate prin PNRR, iar termenul de finalizare – august 2026 – este imposibil de respectat. Între timp, clujenii rămân blocați în trafic, iar promisiunile electorale ale …
Back to top button