JUSTIȚIEȘtirile 60m.RO

Șefi ai Jandarmeriei, urmăriți penal. Și-ar fi aprobat ilegal plata a sute de ore suplimentare

Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, Constantin Florea, și Ionuț Cătălin Sindile, fost împuternicit inspector general al IGJR, sunt urmăriți penal de DNA pentru sute de ore suplimentare care ar fi pontate ilegal.

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:

Bogdan Enescu este urmărit penal pentru uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (10 acte materiale); Constantin Florea este urmărit penal pentru uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale);

Ionuț Cătălin Sindile este urmărit penal pentru de uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (7 acte materiale).

Potrivit procurorilor, cei trei suspecți ar fi încasat, în cursul anului 2020, drepturi bănești în sumă totală de 79.852 lei reprezentând ore suplimentare, fără vreo justificare legală bazată pe vreo dipoziție a șefului ierarhic superior și fără vreun temei care să justifice caracterul operativ sau neprevăzut al activităților desfășurate.

Enescu Bogdan ar fi aprobat, în perioada mai – iunie 2020, statele de plată și centralizatoarele lunare ale orelor prestate suplimentar și ar fi încasat drepturi bănești în sumă de 36.068 lei, reprezentând ore suplimentare, aferente perioadei ianuarie – aprilie 2020, fără respectarea prevederilor legale.

La rândul său, în perioada august – octombrie 2019, Florea ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea acelorași prevederi legale. Ulterior ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către Enescu, (deși acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna mai 2020, drepturi bănești în sumă de 15.619 lei.

În mod similar, în perioada septembrie 2018 – martie 2019, ca împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Sindile ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea prevederilor legale. Apoi, în luna iunie 2020, ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare, iar în baza aprobării documentelor de către Enescu, (deși acesta din urmă, la data efectuării orelor suplimentare, îndeplinea funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, fiind în subordinea nemijlocită a solicitantului), ar fi încasat, în luna iulie 2020, drepturi bănești în sumă de 28.165 lei.

Șeful Jandarmeriei neagă acuzațiile. 

„În opinia mea sunt nevinovat. Sunt aspecte tehnice pe care le va clarifica domnul procuror de caz”, a declarat Bogdan Enescu.

Sursa: Digi24

  • Lider de sindicat din minerit: Oficiali sârbi mi-au spus că ne vând energie pe comisioane care ajung „în pușculița de partid”
    ”Dacă eram cu el la masă, îi aruncam cu scaunul în cap!” spune liderul sindical din minerit, Constantin Crețan, revoltat pe afirmațiile ministrului Energiei, Bogdan Ivan, cum că e nevoie de cărbune măcar să trecem iarna. ”Își bate joc de noi să spună că ținem cărbunele iarna aceasta, în condițiile în care noi nu putem …
  • Soția lui Dan Tapălagă primește pensie specială: a ieșit la pensie la 50 de ani cu 5500 euro/lunar
    Dan Tapalagă consideră că o justiție care își recâștigă independența este o plagă numită oligarhie instituțională. Toate ororile justiției din perioada deceniului negru al binomului DNA-SRI au fost făcute cu ajutorul unor judecatori și procurori. Mare parte din aceștia au ieșit natural din sistem după distrugerea dependenței justiției de politicieni și serviciile de informații, fugind …
  • UBER și BOLT, companiile intrate în colimatorul DNA pentru evaziune fiscală
    Companiile de ride-sharing UBER și BOLT sunt cercetate în dosarul de evaziune fiscală declanșat de DNA Timișoara iar acestea aveau un modus operandi foarte bine stabilit pentru „fentarea„ organelor fiscale și sustragerea de la plata tva-ului către statul român, artă surse judiciare autorului acestui material. Astfel, arată sursele autorului, „în perioada 2021-2024 au fost înființate …
  • Marius Lulea: „Au votat pentru ca minorii să aibă acces liber la site-urile porno!”
    Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, denunță atitudinea revoltătoare a majorității parlamentare, care a respins un proiect de lege menit să protejeze copiii României de expunerea la conținut pornografic. Liderul AUR acuză partidele de la putere că acționează împotriva familiei și a valorilor morale fundamentale. Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, atrage atenția că Parlamentul a refuzat o inițiativă …
  • Final tragic după 60 de ani. Termocentrala Ișalnița se va închide definitiv la 1 ianuarie 2026
    Termocentrala Ișalnița își va încheia activitatea definitiv la 1 ianuarie 2026, după cum le-a transmis liderilor sindicali din cadrul Sucursalei Ișalnița ministrul Energiei, Bogdan Ivan, potrivit presei locale. Prezent la discuții, președintele Sindicatului Energetic Craiova, Gelu Ionescu, a afirmat că a propus mai multe variante, inclusiv păstrarea grupului de la Ișalnița în conservare, însă toate …
Back to top button