Decizie CEDO: România plătește peste 15 milioane de euro proprietarilor de case naționalizate

România trebuie să plătească peste 15 milioane de euro mai multor proprietari ale căror imobile au fost naționalizate.
Aceasta este decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, care a sancționat faptul că în România, procesele de retrocedări durează, în unele situații, chiar și 20 de ani.
Cele 15 milioane de euro pe care statul român trebuie să le plătească unor cetățeni cărora le-au fost naționalizate casele reprezintă un record.
Este cea mai mare penalizare primită de România din 1993 până în prezent, de fapt, de la momentul aderării la Consiliul Europei.
Ar mai fi de menționat că în iulie, Curtea Europeană a Dreptului Omului a mai dictat încă o sancțiune de 5 milioane de euro. Conform Asociației pentru Proprietate Privată, nu s-ar fi ajuns aici dacă dosarele ar fi fost soluționate în țară, chestiune care ar fi implicat cheltuieli mai puține pentru statul român.
E de așteptat ca astfel de decizii să vină și în anii următori, în condițiile în care doar Primăria Capitalei are de soluționat peste 20 de mii de notificări.
Sursa: Europafm
- O comunitate întreagă din Buzău riscă să rămână izolată: drum modernizat recent, prăbușit pe o porțiune de 100 de metri
O comunitate întreagă din județul Buzău este în pericol să rămână izolată după ce o șosea importantă a cedat după ploile torențiale din ultimele zile. Iar pericolul este departe de fi trecut. Autoritățile locale avertizează populația din zonă că situația se poate agrava în orice clipă. Drumul modernizat recent, supranumit și Trans-Cislău, s-a prăbușit pe … - Șoc la raft: prețurile cresc cu până la 30% înainte de Paște
Șoc la raft înainte de Paște. Prețurile în supermarketuri sunt anul acesta chiar și cu 30% mai mari decât anul trecut, iar diferența se resimte în buzunarele românilor care au început să cumpere tot mai puțin. Pe măsură ce se apropie Sărbătorile Pascale, românii care vor să pună pe masă preparate tradiționale se confruntă cu … - Zile libere Paște 2026. Cât durează minivacanța românilor
Paștele Ortodox va fi celebrat duminică, 12 mai, iar majoritatea salariaților vor avea mai multe zile consecutive libere. Conform legislației muncii, Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște sunt zile nelucrătoare. Astfel, majoritatea salariaților vor beneficia de o minivacanță: Vinerea Mare (10 aprilie 2026) Duminica Paștelui (12 aprilie) Luni, a doua zi de … - Pretențiile administrației Trump, demontate după subestimarea capacităților militare ale Iranului
Două avioane americane au fost doborâte vineri, ceea ce reprezintă un eșec pentru operațiunile militare ale armatei americane în Iran, scrie Sky News. Incidentele au marcat o premieră, fiind pentru prima dată de la începutul războiului când nu una, ci două aeronave au fost distruse de focul inamic într-o singură zi. Forțele iraniene căutau sâmbătă un pilot … - Alegeri în Ungaria – După 16 ani la putere, poate fi în sfârșit demis pro-rusul Viktor Orban?
„Tot ce reprezintă ei este furie, ură și distrugere”, a urlat Viktor Orban, cu vocea răgușită. Prim-ministrul maghiar vorbea la un miting electoral de masă la Györ, în vestul Ungariei, pe 27 martie, referindu-se la protestatarii opoziției care au scandat „Fidesz murdar” în timpul discursului său, notează BBC. Pentru o clipă, imaginea sa atent cultivată, ca …




