Italia își redeschide granițele

Lovită grav de criza coronavirus, Italia are nevoie mai mult ca niciodată de turiști. Ea devine una dintre primele țări redeschise pentru europenii dornici de vacanță. Bernd Riegert cu detalii din Italia.
Vasele turistice ale companiei navale Stefanato din Casale sul Sile, lângă Veneția, au fost acostate timp de aproape trei luni, interdicția ieșirii din case a oamenilor transformându-se în pauză forțată pentru căpitanii Glauco Stefanato și Nicolas Cortese. „Acum suntem fericiți că în sfârșit putem începe din nou treaba”, spun cei doi.
Prima călătorie, în exclusivitate pentru oaspeții italieni, se îndreaptă spre insulele Burano și Murano în Laguna Venețiană. Chiar dacă începând de miercuri (3 iunie), autoritățile de la Roma permit cetățenilor din UE să intre în Italia, va fi nevoie de mult timp până când primii turiști străini vor reapărea în regiunea Veneția, estimează compania de transport din Casale sul Sile.
„Avem speranță pentru că avem deja o serie de rezervări pentru vară”, spune Aljoska Stefanato, angajat al acestei firme de familie. Compania a supraviețuit, chiar dacă profitul de aproximativ 70.000 de euro a dispărut pur și simplu în trimestrul doi. Alte companii, care transportau în principal germani, austrieci și americani la Veneția, nu au dispus de rezerve suficiente, fiind nevoite să închidă complet.
Doar un sfert din hotelurile din regiune sunt din nou deschise, multe restaurante și baruri rămânând în continuare închise din cauza noilor reguli de igienă, ce necesită mai mult personal și efort. Or, pentru unele firme, reluarea activității nu rentează. Nava turistică a companiei de transport Stefanato trebuie dezinfectată de o companie specializată pentru aproximativ 500 de euro după fiecare tur al zilei. O cheltuială mare pentru.
„Când servim oaspeții, trebuie să purtăm măști. Nu este chiar așa de ușor. Trebuie să te obișnuiești cu asta”, spune Aljoska Stefanato. Veneția și insulele din lagună vor fi din nou aglomerate la sfârșit de săptămână. Italianii profită de ocazie pentru a merge în excursii, după trei luni în care nu li s-a permis să călătorească în propria țară.
Însă va dura ceva timp până când plajele din Rimini sau zonele de camping de la Lacul Garda se vor umple de turiști din Germania sau Austria. Turiștii trebuie să se simtă în siguranță. „Resuscitarea turismului este una dintre cele mai importante sarcini ale guvernului”, a declarat Teresa Coratella de la think-tank-ul European Council on Foreign Relations din Roma pentru DW. „Nu este vorba doar de călătorii în Italia, ci și la nivelul întregii UE. Țările de destinație nu ar trebui să își facă acum concurență”, a spus Teresa Coratella.
Sursa: www.ziare.com
- Simion trădează și înțelegerea cu PSD: „Îl consider pe Marcel Ciolacu ca fiind parte a tagmei jefuitorilor”
Invitat în cadrul emisiunii Sub semnul întrebării cu Robert Turcescu de la Metropola TV, George Simion a declanșat o operațiune mediatică de spălare a imaginii, presărată cu atacuri la adresa PSD. Liderul AUR a precizat că este supus unor atacuri menite să îl discrediteze, aici intrând și acuzațiile potrivit cărora ar fi fost acasă la … - Ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea: România a trimis SUA propuneri pentru cofinanțarea trupelor americane. Costul estimat: sub 15.000 de euro per soldat
România este dispusă să contribuie financiar la menținerea și extinderea prezenței militare americane pe teritoriul său. Ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, a declarat joi seară că autoritățile române au transmis Statelor Unite propuneri privind împărțirea costurilor pentru staționarea militarilor americani, suma luată în calcul fiind sub 15.000 de euro pentru fiecare soldat. Bucureștiul dorește atât … - Șefa Casei Naționale de Pensii: Cea mai mare pensie de serviciu ajunge la 67.000 de lei lunar, sumă achitată majoritar din bugetul de stat
În timp ce pensionarii de rând își calculează fiecare bănuț rămas după o viață de muncă și contribuții, elita „specialilor” din România continuă să încaseze lunar sume colosale, subvenționate masiv din taxele cetățenilor. Valentina Robu, noua șefă a Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a scos la lumină adevărata dimensiune a acestui lux instituționalizat. Oficialul … - Elevi condamnați să înghețe în clase! | Peste 550 de copii din Motru fac școala online din cauza frigului extrem
Peste 550 de elevi din Motru fac cursurile în format online în această perioadă. Motivul? Orașul este complet deconectat de la utilitățile de bază, neavând apă caldă și căldură de luni bune, în urma închiderii Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) încă din luna martie. În mediul online, mai mulți părinți și-au … - Nicușor Dan, discuții de importanță strategică cu președintele Azerbaidjanului: Se conectează Marea Neagră de Marea Caspică
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, joi, la Dublin, discuţii cu Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, despre consolidarea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre şi dezvoltarea cooperării în domenii esenţiale, precum energia şi conectivitatea. Nicușor Dan, discuții de importanță strategică cu președintele Azerbaidjanului „Am discutat astăzi la Dublin cu Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, despre consolidarea Parteneriatului Strategic dintre …




