Manuscrise de Galileo Galilei și Isaac Newton, dar și picturi de Goya, descoperite de Poliția Română într-o casă din Neamț

DIICOT a găsit, miercuri, în urma unei percheziții în județul Neamț, cărți și manuscrise vechi, în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, cu opere ale lui Galileo, Isaac Newton sau Goya, care au fost furate în 2017 din Marea Britanie, se arată într-un comunicat transmis vineri.
„Persoanele suspectate de comiterea faptelor se află în prezent în stare de arest preventiv, pe teritoriul Marii Britanii.
Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit”, se mai arată în comunicatil DIICOT.
Acțiunea a fost efectuată în baza Acordului Comun de Anchetă ,,Brookes’’, încheiat în cursul anului 2017, la nivelul Eurojust, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism şi Marea Britanie – Serviciul De Procuratură al Coroanei și Poliția Metropolitană, ulterior fiind extins și cu Procuratura din Milano – Italia, ocazie cu care au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni.
Sursa: Digi24
- Cine ar putea conduce AUR după George Simion? Șapte nume pentru următoarea etapă a partidului
AUR a ajuns într-un punct în care discuția despre succesiunea lui George Simion nu mai poate fi evitată. În opinia autorului, epoca politică a lui George Simion în fruntea partidului se apropie de final, nu pentru că rolul său în construcția AUR ar putea fi negat, ci tocmai pentru că partidul a intrat într-o etapă … - Trădarea supremă: George Simion se lăfăie în lux și sabotează România. De ce l-a trădat pe Călin Georgescu!?
Trădarea lui Călin Georgescu a fost ultimul lui act de golăneală politică. „Cine trădează, de trădare va pieri.” – această sintagmă îl va urmări toată viața pe George Simion, pentru că milioane de români au crezut în el, dar el nu a făcut altceva decât să își bată joc de speranțele lor. Singurul lui merit … - Marco Rubio, avertisment voalat pentru politicienii români care au criticat-o pe ambasadoarea SUA în Grecia: Apreciem foarte mult activitatea esenţială a ei
Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz. Marco Rubio: Guilfoyle a promovat cu succes interesele energetice ale SUA „Ambasadoarea Guilfoyle a fost o susţinătoare incredibil de eficientă a agendei preşedintelui în Grecia şi în întreaga Europă. Preşedintele Trump şi cu mine … - Sindicatul Guvernului cere demisia lui Bolojan în scandalul Bogos: „Un guvern care numără posturile trebuie să știe și cine deschide ușile”
Prezența premierului demis Ilie-Gavril Bolojan la sediul DNA Iași, vineri, 2 octombrie 2026, a declanșat o reacție explozivă chiar din inima aparatului guvernamental. Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) a lansat un atac fără precedent la adresa modului în care funcționează accesul în biroul prim-ministrului. Reacția sindicaliștilor vine după ce Guvernul a … - Poziția oficială a USR înaintea consultărilor de la Cotroceni: Dominic Fritz cere dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate
Președintele USR, Dominic Fritz, anunță, după Biroul Național al USR, că poziția partidului la consultările de la Cotroceni va fi să-i ceară președintelui Nicușor Dan dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate. „Am avut azi o discuție cu colegii mei din Biroul Național USR despre consultările de la Cotroceni. Poziția USR e clară: în acest moment, soluția …




