Șeful diplomației europene: China are ambiții globale, însă nu reprezintă o amenințare la adresa păcii mondiale

China este un rival sistemic al Uniunii Europene, însă nu reprezintă o amenințare la adresa păcii mondiale, a declarat, luni, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, într-o conferință de presă ce a urmat celei de-a zecea runde de dialog strategic între Uniunea Europeană și China.
În urma discuțiilor prin videoconferință cu ministrul chinez de externe Wang Yi, Josep Borrell a apărat ceea ce el numește o abordare „realistă” în raport cu Beijingul.
Politico Europe notează că opinia lui Borrell asupra ambițiilor militare ale Chinei îl pune pe șeful diplomației europene în contradicție cu Statele Unite și unii dintre vecinii Chinei, de la Japonia până în India, care sunt din ce în ce mai îngrijorați că Beijingul își flexează puterea militară din Himalaya spre Marea Chinei de Sud.
“Am înțeles că pentru China să fie prezentată ca un rival sistemic este ceva care părea puțin controversat. Am discutat mult despre asta, cuvintele contează și uneori contează foarte mult“, a spus Borrell.
Uniunea Europeană a fost supusă în ultima perioadă unor critici pentru că a cedat unei acțiuni de cenzură din partea Chinei, care a dispus eliminarea unui pasaj dintr-un articol de opinie semnat în comun de cei 27 de ambasadori ai țărilor UE acreditați la Beijing și care trebuia publicat în China Daily, un cotidian ce aparține Partidului Comunist Chinez. Oficialii europeni, îndeosebi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, au recunoscut că UE a fost naivă în ceea ce privește relația cu China, mai ales după ce Beijingul a făcut presiuni pentru eliminarea unor pasaje critice cu privire la acțiunile Chinei dintr-un raport privind dezinformarea realizat de Serviciului European de Acțiune Externă. De asemenea, miniştrii europeni de externe au discutat recent prin videoconferinţă despre o consolidare a strategiei lor faţă de China pentru a contracara diplomaţia tot mai agresivă a Beijingului şi pentru a grăbi eforturile menite să pună capăt accesului neîngrădit pentru companiile chineze în Europa.
Cu toate acestea, Borrell a precizat că terminologia de “rival sistemic” nu înseamnă că UE percepe China drept o amenințare de securitate.
„China are o ambiție globală, dar în același timp nu cred că China joacă un rol care să amenințe pacea mondială”, a spus șeful diplomației europene, precizând că în cadrul discuțiilor cu Wang Yi, partea chineză a asigurat că vrea fie prezentă în lumă și să joace un rol global.
“Dar au spus că nu au ambiții militare și nu vor să folosească forța pentru a participa la conflictele militare“, a completat Înaltul Reprezentant al UE.
Afirmațiile sale vin după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a nominalizat “ascensiunea Chinei” drept o provocare la adresa securității euro-atlantice și la care Alianța va trebui să se adapteze până în 2030, precizând că această ascensiune “schimbă fundamental echilibrul global de putere”.
Reamintim că la o reuniune virtuală a ambasadorilor germani care a avut loc la 25 mai, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a dat de înțeles că Europa ar putea fi nevoită să aleagă între China și Statele Unite ca principal aliat pe scena mondială pe fondul schimbărilor geopolitice.
Înaltul Reprezentant al UE a revenit însă asupra acestor afirmații, precizând că Uniunea Europeană nu trebuie să aleagă între Statele Unite și China, însă are nevoie de “autonomie strategică” pentru a-și apăra interesele.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Românii sting lumina: consumul de energie electrică al populației a scăzut cu 10% în primele luni ale anului
Consumul de energie electrică, în primele patru luni ale anului 2026, a scăzut în gospodăriile populației cu peste 10%, dar și în economie cu 0,4%, față de perioada similară din 2025, arată datele INS. INS arată luni că principalele resurse de energie primară, în perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2026, au totalizat 10.482,4 mii tone echivalent … - Mesaj important pentru România de la FOREN 2026. Experții în energie avertizează: cea mai scumpă resursă nu mai este gazul sau electricitatea
Viitorul energiei în România și Europa a fost unul dintre principalele subiecte discutate la FOREN 2026, cel mai important forum regional dedicat sectorului energetic din Europa Centrală și de Est. Lideri ai industriei, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai marilor companii din energie au transmis un mesaj comun: investițiile trebuie accelerate, iar sistemele energetice trebuie adaptate … - Imperiul Tinmar, la un pas de faliment: Sutele de milioane de euro ”furate” de Augustin Oancea de la statul român s-au evaporat în Dubai
Imperiul financiar controlat de miliardarul Augustin Oancea, patronul grupului Tinmar, traversează cea mai neagră perioadă din istoria sa, fiind amenințat direct de faliment. Problemele uriașe din România — unde compania a fost lovită de sancțiuni istorice și anchete penale — s-au propagat rapid și în Emiratele Arabe Unite. Acolo, portofoliul imobiliar faraonic gestionat de ginerele … - Penalul Radu Cristian nu se lasă! Vrea din nou la Primăria Mangalia
Radu Cristian nu renunță la lupta pentru revenirea în funcția de primar. Fostul edil al municipiului Mangalia a deschis chiar astăzi, 15 iunie, potrivit surselor noastre, o nouă procedură la Tribunalul Constanța, prin care cere anularea controlului judiciar care îl împiedică să își exercite mandatul. Judecătorii vor analiza solicitarea pe 22 iunie. Potrivit informațiilor obțiunute … - Achiziție de lux la Sectorul 1: Peste 71.000 de euro aruncați pe șnururi de ecuson, prin atribuire directă!
O achiziție cel puțin controversată zguduie imaginea administrației din Sectorul 1. În timp ce cetățenii reclamă zilnic starea precară a infrastructurii, lipsa curățeniei și problemele nerezolvate din cartiere, Primăria a decis că o prioritate urgentă este achiziția de „șnururi personalizate pentru ecusoane”. Documentele oficiale publicate în sistemul de achiziții publice pe data de 9 iunie …




