Fostul deputat Eduard Martin, trimis în judecată alături de firma Polaris pentru evaziune fiscală

Fostul deputat Eduard Stelian Martin, patron al companiei de salubritate Polaris M Holding SRL, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, prejudiciul în acest caz fiind de 109 milioane lei.
În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată Monica Maria Lăţea (fostă Martin), acţionar la firma Polaris, acuzată de evaziune fiscală şi delapidare, precum şi Marcel Daniel Banaga, administrator, ulterior preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii Polaris M Holding, acuzat de evaziune fiscală şi complicitate la delapidare.
De asemenea, compania Polaris a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală.
Conform unui comunicat al DNA, în perioada 2006 – 2017, principala sursă de venituri a societăţii Polaris M Holding SRL a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu primăria municipiului Constanţa.
Pentru executarea acestor servicii, firma respectivă ar fi practicat tarife supraevaluate (împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată în decembrie 2015), fapt ce ar fi dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris M Holding (în jur de 1 milion de euro lunar).
Menţinerea unei astfel de situaţii ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA şi impozit pe profit).
În consecinţă, cei trei inculpaţi ar fi decis să înregistreze în contabilitatea societăţii cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligaţiilor SC Polaris M Holding către bugetul de stat şi, totodată, să transfere din firmă sume importante de bani, pe care cei doi asociaţi să şi le însuşească ulterior.
Concret, în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, societatea ar fi încheiat relaţii comerciale fictive cu alte 10 firme (dintre care şapte firme controlate de inculpaţi) şi ar fi înregistrat în contabilitate mai multe facturi emise pentru „serviciile” respective. Cheltuielile fictive înregistrate ar fi vizat presupuse achiziţii de studii şi consultanţă ori presupuse plăţi ale unor chirii pentru maşini, utilaje şi imobile.
Prin aceste activităţi, societatea Polaris M Holding s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878 lei (18.982.418 lei TVA şi 13.665.460 lei impozit pe profit).
De asemenea, urmare a aceloraşi demersuri, Eduard Martin şi Monica Maria Lăţea, asociaţi în cadrul SC Polaris M Holding SRL, şi-ar fi însuşit sume de bani din patrimoniul acestei firme totalizând 62.535.751 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 109.366.887 de lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Fostul deputat Eduard Stelian Martin a mai fost trimis în judecată de DNA într-un dosar legat de firma Polaris, fiind condamnat în primă instanţă la 5 ani şi jumătate de închisoare cu executare. El este acuzat că l-a mituit pe fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, primind în schimb, în mod discreţionar, contracte de la Primăria Constanţa pentru firma de salubritate Polaris.
Sursa: www.agerpres.ro
- Metode mafiote în politica românească: Cum au încercat oamenii lui George Simion să intimideze martorii și să blocheze ancheta
Cătălin Grădinaru si o anume Larisa, angajații lui George Simion au fost fost trimisi în comuna Tunari pentru a intimida martorii și a obstrucționa ancheta privind capul de porc lăsat la poarta lui Marius Lulea. Indivizii au acționat sub pretextul că sunt jurnaliști — însă nu aveau microfon, nu aveau cameră, nu aveau legitimație și … - Călin Georgescu rămâne în arest preventiv: Prima reacție a fostului prezidențiabil după decizia Curții de Apel București
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a soluționat vineri, 23 octombrie, contestația procurorilor DIICOT împotriva plasării sale în arest la domiciliu. Chiar și așa, fostul candidat la alegerile prezidențiale spune că nu-și pierde încrederea în justiția română. Precizările lui Georgescu „1. Astăzi, Curtea de Apel București a admis, în … - Inspector din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, reținut de DNA pentru o mită de 45.000 de lei: Procurorii au ridicat circa 90.000 de euro de la locuința acestuia
Un inspector al Administrației Fondului pentru Mediu a fost reținut de DNA Cluj, fiind acuzat că ar fi primit 45.000 de lei pentru a ajuta o firmă din Mureș să-și reducă obligațiile de plată. La domiciliul său au fost găsiți circa 90.000 de euro. Promisiuni în schimbul banilor Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, … - Pensionara de lux care face legea în Palatul CFR! Câți bani ia lunar pentru inspecția de la ora 7:00
Printr-o combinație tipic mioritică, o pensionară de rang „special” a ajuns să dicteze ordinea de zi și să dea tonul în impunătorul Palat CFR din vecinătatea Gării de Nord. Prin unele birouri de la etajul întâi al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost foială mare, dar nu din cauza instalării vreunui nou șef, ci pentru … - Venituri de 80.000 de lei lunar cuplate cu ajutoare sociale de la stat: Ce nereguli majore a scos la iveală controlul Curții de Conturi la Ministerul Muncii
Un audit recent efectuat de Curtea de Conturi la nivelul Ministerului Muncii scoate la iveală un tablou financiar șocant: cetățeni care încasau remunerații de zeci de mii de lei pe lună au beneficiat în paralel, pe parcursul anului 2024, de indemnizații sociale din fondurile statului. Instituția de control a descoperit nereguli majore și plăți nelegale …




