Serviciile de informații ale SUA: China și-a intensificat eforturile de influență

China ar prefera ca Donald Trump să nu fie reales în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie şi şi-a ”intensificat eforturile de influenţă” înainte de alegeri, au apreciat vineri serviciile de informaţii americane, relatează AFP.
Iranul încearcă, de asemenea, să-l ”slăbească pe preşedintele Trump”, în timp ce Rusia foloseşte ”mai multe pârghii în special pentru a-l denigra” pe rivalul democrat Joe Biden, potrivit lui William Evanina, directorul al Centrului Naţional pentru Contra-Informaţii şi Securitate (NCSC), informează Agerpres.
Acest înalt resonsabil, care supraveghează monitorizarea interferenţelor străine în viaţa politică americană, a emis un comunicat pentru a face bilanţul ameninţării înainte cu mai puţin de trei luni de scrutin.
„Pare dificil pentru adversarii noştri să se amestece sau să manipuleze rezultatele la scară largă”, a spus el la început, în timp ce şi-a exprimat ”îngrijorarea” cu privire la campaniile de influenţă duse, potrivit lui, sub acoperirea Chinei, a Rusiei şi Iranului.
„Considerăm că China preferă ca preşedintele Trump – considerat ca imprevizibil de Beijing – să nu câştige un al doilea mandat. China şi-a intensificat eforturile pentru a influenţa mediul politic” înaintea votului, a declarat Evanina, în timp ce opoziţia dintre Beijing şi Washington se amplifică în fiecare zi.
Alegerile prezidențiale din SUA vor avea loc la 3 noiembrie, iar președintelui Donald Trump i se opune fostul vicepreședinte din perioada 2009-2017 Joe Biden.
Eforturile Rusiei de a-l slăbi pe democratul Joe Biden fiind pe fondul suspiciunilor și rapoartelor anterioare care au arătat că Moscova a operat campanii sofisticate pentru a o discredita pe democrata Hillary Clinton, considerată principala favorită, în competiția cu Donald Trump din urmă cu patru ani. Mai mult, în perioada în care a fost vicepreședinte, Biden a fost extrem de implicat în eforturile SUA de soluționare a conflictului din Ucraina început prin anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă.
În ce privește China, Beijingul este îngrijorat de comportamentul schimbător al președintelui Donald Trump, care a declanșat o amplă politică de competiție între mari puteri, acuzând Partidul Comunist Chinez de subminare a intereselor SUA.
- Sechestru menținut pe active de 2 miliarde de dolari în dosarul rafinăriei Petrotel Lukoil
Tribunalul Prahova a menținut sechestrul pe acţiunile, conturile şi alte active deținute de compania Lukoil Holdings BV Olanda la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești în cadrul controlului anual privind legalitatea măsurii preventive în dosarul Lukoil aflat de 10 ani pe rolul instanței. Dosarul a fost trimis în judecată în 2015 de celebrul fost procuror Mircea Negulescu zis Portocală, pe atunci la Parchetul … - România intră în colaps demografic: țara pierde milioane de oameni, nașterile se prăbușesc, iar în câțiva zeci de ani nu va mai avea cine să plătească pensiile
România se îndreaptă spre un punct critic: populația scade accelerat, nașterile ating minime istorice, iar în următoarele decenii forța de muncă se va subția atât de mult încât sistemul de pensii riscă să devină nesustenabil. Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică arată o prăbușire demografică fără precedent, care pune presiune pe viitorul economic al țării. Dacă trendul actual continuă, România se … - Ministra Mediului nu își asumă vina pentru criza apei din Prahova și face apel la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care duminică a discutat cu autorităţile din judeţul Prahova, despre situaţia legată de imposibilitatea furnizării apei potabile către zeci de mii de consumatori, dar şi cu cele din Dâmboviţa, judeţ afectat parţial de aceeaşi problemă, spune că „în această perioadă este posibil să mai intervină situaţii similare precum cea din aceste zile”, iar … - Vizita lui Orbán la Moscova provoacă tensiuni! Președintele Poloniei își anulează întâlnirea cu premierul ungar
Preşedintele polonez Karol Nawrocki şi-a anulat o întâlnire cu Viktor Orbán, prevăzută la 4 decembrie, în urma unei vizite a premierului ungar la Moscova, relatează Euronews. ”Preşedintele Karol Nawrocki a decis să-şi limiteze programul vizitei în Ungaria exclusiv la summitul preşedinţilor Grupului de la Vişegrad”, a anunţat şeful biroului de politică externă din cabinetul preedintelui polonez, conform … - Al doilea deces în dosarul Coldea. Denunțător-cheie a murit la spital la câteva săptămâni după incendiul care i-a mistuit locuința
Unul dintre personajele centrale din dosarul care îi vizează pe foștii generali SRI Florian Coldea, Dumitru Dumbravă (decedat) și Danuț Trăilă a murit în această dimineață, după ce medicii au luptat să-i salveze viața timp de mai multe săptămâni. Mihai Guțanu, denunțător în anchetă și martor esențial pentru procurori, intrase în comă în urma unui incendiu violent care i-a cuprins casa în …