PoliticăRepublica Moldova

Republica Moldova: 125 de profesori, infectați cu COVID-19 și alte 250 de cadre didactice în izolare la două zile de la începerea școlii

În primele zile ale noului an școlar în Republica Moldova, 125 de profesori sunt infectați cu noul tip de coronavirus iar alte 250 de cadre didactice se află în izolare, transmite Agora.md.

Datele au fost anunțate de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, de la TVR Moldova.

„În condițiile unei lipse de cadre didactice, mai avem și îmbolnăviri. Vreau să asigur toți profesorii că această muncă suplimentară va fi remunerată”, a mai declarat Șarov.

Din cele 1.252 de instituții de învățământ primar, gimnazial, liceal publice și private, la 1 septembrie, s-au redeschis 1.233 de instituții cu aplicarea diverselor forme de organizare a studiilor. 11 insituții sunt în carantină, iar alte opt nu corespund parțial cerințelor ANSP. Ministrul Educației, Igor Șarov a asigurat însă că acestea ar urma să fie redeschise după data de 14 septembrie.

Sursa: Agora.md

  • Românii spun „DA” reunificării. Solidaritatea transfrontalieră și voința comună de a construi o superputere regională
    Un val de entuziasm și solidaritate fără precedent traversează societatea românească, redefinind relația dintre cele două state românești și punând bazele unei viitoare reunificări acceptate și dorite de majoritatea populației. Sondajele de opinie recente, dar și atmosfera generală din spațiul public, indică o schimbare fundamentală de paradigmă: românii din dreapta Prutului nu mai privesc Republica …
  • 6 milioane de euro, miza baronilor corupți din PNL – Hubert Thuma și Rareș Bogdan
    Cele două tabere din interiorul PNL, conduse de Ilie Bolojan și Hubert Thuma, au și interese financiare. Cine plătește notă de plată de 6 milioane de euro. Tot mai mulți lideri și filiale PNL își declară, public sau nu, nemulțumirile legate de premierul Ilie Bolojan, actual președinte al partidului. Liderii PNL deja s-au împărțit în …
  • Dosarele Epstein: Ce nume importante apar în noul lot de documente desecretizate
    Departamentul de Justiție al SUA a publicat vineri milioane de noi documente din dosarele infractorului sexual Jeffrey Epstein, care scoate la iveală noi nume din lista numeroaselor conexiuni politice ale finanțatorul newyorkez, care s-a sinucis în închisoare în 2019 după ce fusese pus sub acuzare pentru o serie de delicte sexuale. Potrivit Reuters, în aceste …
  • Blackout parțial în Republica Moldova
    Un incident tehnic în rețeaua electrică din Ucraina a provocat declanșarea sistemului automat de protecție și întreruperea parțială a alimentării cu energie electrică în Republica Moldova, explică ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Astfel, potrivit lui, din cauza pierderii unor linii electrice, frecvența sistemului energetic național a scăzut până la 48 Hz, ceea ce a dus la …
  • Cod galben de ger în mai multe județe din țară și în Capitală / Temperaturile pot ajunge până la minus 20 de grade.
    Meteorologii au emis mai multe avertizări Cod galben de ger valabile până luni în mai multe județe din țară și în Capitală. Temperaturile pot ajunge până la minus 20 de grade. Una dintre avertizări este în vigoare de sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 20.00. Aceasta vizează județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, …
Back to top button