Aproape 8% dintre gospodăriile din România contractează împrumuturi. Cum sunt cheltuiți banii

Împrumuturile, ca instrument financiar, sunt folosite de 8,1% dintre gospodăriile românești, acestea fiind contractate în principal pentru cumpărarea în rate, inclusiv prin leasing, a autoturismelor, echipamentului tehnic şi electronic, dar și a altor bunuri, în proporţie de 54,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), citat de Agerpres.
Cercetarea statistică „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România”, în anul 2019, relevă faptul că împrumuturile au mai fost contractate pentru plata cheltuielilor la îmbunătăţirea, repararea sau renovarea locuinţei (37,8%). În proporţii mult mai mici, gospodăriile au contractat împrumuturi în alte scopuri, cum ar fi: datorii, acoperirea unei descoperiri de cont, plata facturilor (18,9%); cheltuieli pentru educaţie şi îngrijirea copiilor (3,1%); cheltuieli pentru concedii şi timp liber (2,6%) şi achitarea unor cheltuieli legate de sănătate (2,5%).
Potrivit sursei citate, împrumuturile sunt mai des utilizate de către gospodăriile din mediul urban (10,1% faţă de 5,9% la gospodăriile din rural) şi de către gospodăriile conduse de bărbaţi (9,7%) faţă de 4,7% în cazul gospodăriilor conduse de femei.
„Cumpărarea în rate a unor bunuri, inclusiv prin leasing (autoturisme, echipament tehnic etc.) a fost cel mai frecvent scop al contractării de împrumuturi pentru gospodăriile conduse de salariaţi (59,3%) şi de pensionari (39,5%). Împrumuturile contractate pentru îmbunătăţirea sau repararea locuinţei s-au întâlnit cel mai frecvent la gospodăriile conduse de: salariaţi (40,2%), pensionari (39,1%) şi agricultori (21,9%)”, arată cercetarea.
Potrivit aceleiaşi cercetări, mai puţin de o treime din gospodării (27,8%) au avut restanţe repetate, cauzate în principal de situaţia financiară nesatisfăcătoare. Aceste restanțe reprezintă incapacitatea de plată la timp a unor cheltuieli curente importante precum întreţinerea locuinţei, rate la împrumuturi, plata utilităţilor etc.
„Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2019, cele mai frecvente cazuri au fost la energia electrică (52,9% din gospodăriile cu restanţe), întreţinerea locuinţei (50,5%) şi abonamentul telefonic (41,4%). Ponderi reduse s-au înregistrat la restanţele pentru rate la împrumuturi (7,2%), explicabil prin specificul acestor tipuri de plăţi care sancţionează mai sever nerespectarea termenelor de plată, precum şi prin frecvenţa redusă a gospodăriilor care au de restituit împrumuturi”, arată documentul.
Potrivit INS, după statutul ocupaţional al capului gospodăriei se observă că gospodăriile de şomeri (categorie de persoane active) se regăsesc în situaţia cea mai dificilă, ponderea celor care nu şi-au putut plăti la timp sumele datorate fiind de 74,9%, proporţie mai mare faţă de celelalte categorii de gospodării. Restanţele sunt mai des întâlnite în gospodăriile cu copii (28,8%) şi mai ales în cele cu doi adulţi şi trei sau mai mulţi copii în întreţinere (44,5%).
Sursa: Agerpres
- Tribunalul București a decis plasarea lui Călin Georgescu în arest la domiciliu. Măsura poate fi contestată la Curtea de Apel
Tribunalul București a hotărât luni, 9 noiembrie, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Călin Georgescu, scrie Europa.fm. Decizia magistraților nu este însă definitivă și poate fi contestată de procurori la Curtea de Apel București (CAB). Aflat în spatele gratiilor din 29 septembrie sub acuzația de înșelăciune cu un prejudiciu de … - Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit luni la București, într-un moment critic marcat de escaladarea tensiunilor de securitate în regiunea Mării Negre. Șefa Executivului european a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan, agenda consultărilor fiind urmată de o serie de declarații comune de presă. Turneul diplomatic de la București, … - Tragedie de proporții în Turcia: explozie devastatoare la o fabrică de oțel/ 6 persoane au murit și 12 au fost rănite
UPDATE 9 noiembrie, ora 15.38: Bilanțul victimelor e mai mareȘase persoane au murit și 12 au fost rănite. Încă alte zece persoane sunt căutate de echipele de salvare. ȘTIREA INIȚIALĂ: O explozie produsă luni la o fabrică de prelucrare a fierului și oțelului din vestul Turciei s-a soldat cu 3 morți, 10 dispăruți și alți … - Dezastru pe bani publici: Ministrul Transporturilor anunță concedierea a 1.500 de angajați de la CFR Marfă și o notă de plată de 11 milioane de euro pentru contribuabili
Ministrul Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa, a afirmat că România riscă să intre în infringement pentru că sunt două companii similiare – CFR Marfă şi Carpatica. „Românii, din păcate, vor plăti salariile restante pentru aproximativ 1.500 de persoane care din iunie, efectiv, au încă contracte de muncă la CFR Marfă, dar nu muncesc pentru aceşti bani, deoarece … - Blat pe față în Parlament: George Simion bate palma cu PSD și numește o fostă pesedistă din Guvernul Dăncilă la șefia Camerei Deputaților
Marele lider „anti-sistem”, George Simion, și-a dat din nou arama pe față, demonstrând că discursul său se oprește la ușa negocierilor de culise. PSD și AUR au parafat o înțelegere subterană pentru împărțirea conducerii Secretariatului General al Camerei Deputaților, o mișcare care aruncă în aer orice urmă de credibilitate a partidului care promitea curățarea clasei …




