Politică

Bogdan Aurescu: România a facilitat tranzitul a mai mult de 5,2 milioane de tone de cereale ucrainene 

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că, de la debutul războiului din Ucraina, România a facilitat tranzitul a mai mult 5,2 milioane de tone de cereale ucrainene pe teritoriul românesc. Diplomatul solicită extinderea iniţiativei Secretarului General al ONU privind cerealele din Ucraina (Black Sea Grain Initiative).

”De Ziua Mondială a Alimentaţiei, reafirm angajamentul României de a continua să reducă impactul războiului din Ucraina asupra securităţii alimentare la nivel mondial”, a scris, duminică, pe Twitter, ministrul de Externe.  

Bogdan Aurescu afirmă că, începând cu luna februarie, România a facilitat tranzitul a mai mult 5,2 milioane de tone de cereale ucrainene pe teritoriul românesc.  

”Solicităm extinderea Black Sea Grain Initiative”, a mai transmis Aurescu.  

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button