Un fost primar trebuie să plătească daune de 145.000 euro pentru că a semnat un contract fără să-l citească

Un fost primar din judeţul Vrancea a fost obligat de instanţă să plătească daune de 145.000 de euro, din cauza unui contract pentru realizarea unui site al Primăriei. Ulterior, clauzele contractului nu au fost respectate, iar primarul a spus că nu a citit documentul înainte de a-l semna.
Neculai Ionescu a fost primarul comunei Homocea timp de trei mandate şi în 2008 a semnat un contract cu o firmă pentru realizarea unui portal al Primăriei.
Din cauza unor clauze contractuale care prevedeau penalităţi foarte mari în cazul în care facturile nu sunt plătite la termen, s-a ajuns la un conflict între Primărie şi firmă, iar părţile s-au adresat judecătorului, potrivit Mediafax.
În 2016, conturile Primăriei au fost blocate, apoi Tribunalul Vrancea i-a dat dreptate fostului primar şi s-a ajuns la rezilierea contractului. În final, Curtea de Apel Galaţi a schimbat decizia şi l-a obligat pe fostul primar la plata unor daune de aproape 150.000 de euro. Decizia este definitivă şi a fost anunţată marţi.
„Admite apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Homocea împotriva sentinţei civile nr.522/13.11.2019 a Tribunalului Vrancea. Schimbă în tot sentinţa civilă nr.522/13.11.2019 a Tribunalului Vrancea, în sensul că: Admite acţiunea formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Homocea. Obligă pe pârâtul Ionescu Neculai la plata sumei de 715.977,28 lei către Unitatea Administrativ Teritorială Homocea, cu titlu de daune. Obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3900 lei. Definitivă”, scrie în decizia Curţii de Apel Galaţi.
În timpul procesului, Neculai Ionescu s-a apărat susţinând că nu a ştiut ce semnează deoarece nu avea ochelarii la el. Ca urmare, judecătorul a decis că datoria şi penalităţile astfel rezultate trebuie să fie recuperate de la fostul primar.
Sursa: www.digi24.ro
- Portul Midia, epicentrul exporturilor ilegale de oi: Oieritul românesc, victimă a „jafului instituționalizat” sub mandatul conducerii ANSVSA
Imagini flagrante surprinse recent cu drona demască o realitate revoltătoare în Portul Midia, devenit un veritabil paradis al exporturilor ilegale de ovine. În centrul acestui scandal uriaș este indicat direct președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, acuzat în spațiul public de o incompetență cu valențe infracționale, sub a cărui … - Schimbare majoră pentru pasionații de cumpărături online: România elimină „taxa Temu” de 25 de lei și introduce noul sistem european de taxare
România va elimina de la 1 noiembrie taxa de 25 de lei aplicată pentru fiecare colet care provine din afara Uniunii Europene pentru că apare un nou sistem de taxare european a cumpărăturilor online pe platforme precum Temu, Shein, AliExpress sau Amazon: o taxă vamală de 3 euro pe colet și o altă taxă suplimentară … - Se desființează inspectoratele școlare județene! Ministrul Sorin Ionescu anunță termenul final pentru marea reorganizare
Potrivit legii, inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ. Deocamdată însă, reorganizarea a fost prorogată. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunță că se lucrează în acest sens, iar până în toamna anului viitor legea va fi aplicată. Posturile de inspector, ocupate prin concurs Invitat la … - „Ordonanța trenuleț” intră în dezbatere publică la Ministerul Finanțelor: Care sunt principalele măsuri vizate de noul pachet legislativ
Ordonanța trenuleț a fost pusă în dezbatere la Ministerul Finanțelor. Lista principalelor măsuri pe care Finanțele vor să le ia are în vedere corectarea unor probleme existente momentan în sistem. Sunt vizate licitațiile, taxa Temu sau cardurile pe care se virează primele didactice. Iată lista măsurilor, pe scurt: Gestionarea mai rapidă a bunurilor confiscate Au … - Cine preia frâiele PNL după sărbătorile de iarnă? Un lider din tabăra anti-Bolojan cere un nou proiect național liberal-conservator
Trecerea Partidului Național Liberal în opoziție după 20 octombrie relansează scenariul organizării unui congres extraordinar pentru schimbarea conducerii. Deși Ilie Bolojan, aflat la cârma partidului de aproape doi ani, beneficiază de un armistițiu intern convenit până după sărbătorile de iarnă, pierderea funcției de premier a reactivat nemulțumirile liderilor din teritoriu, pregătind terenul pentru confruntări politice …




